Decizie CSM în cazul procurorului Daniel Horodniceanu, astăzi

Publicat: 08 nov. 2023, 08:30, de Victor Scarlat, în Ultimă oră , ? cititori
Decizie CSM în cazul procurorului Daniel Horodniceanu, astăzi

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii urmează să se pronunţe, miercuri, asupra acţiunii exercitate de Inspecţia Judiciară în legătură cu privire la dialogul purtat de Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului, cu un echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic.

Inspecţia Judiciară comunica pe 27 iunie că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Daniel Horodniceanu, motivul fiind săvârşirea unor abateri disciplinare.

Acesta a fost oprit în trafic de agenţi de poliţie, cărora li s-a adresat pe un ton superior, ridicat. De asemenea, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziţie umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat, ceea ce constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea 303/2022 raportat la art. 104 din Legea 161/2003 republicată, cu modificările ulterioare.

 În același timp, în cadrul interacţiunii cu agenţii de poliţie, Horodniceanu şi-a declinat şi afirmat repetat calitatea de procuror, a ameninţat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenţilor de poliţie, lăsând să se înțeleagă că ar avea relaţii sau influenţă cu scopul de a primi un tratament favorabil şi de a-şi rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toţi cetăţenii, faptă care constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea 303/2022.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.

Horodniceanu a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire.