Guvernatorul PSD Teodosie Marinov a dat liber la braconaj în Delta Dunării
Actualul guvernator al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), impus de PSD, Teodosie-Gabriel Marinov, a luat o decizie incredibilă în scop electoral prin care, practic, s-a dat liber la braconaj.
Pe baza statisticilor oficiale, s-a constatat că în luna octombrie 2023, cotele de pescuit la șalău și crap au fost depășite cu 100% pe teritoriul ARBDD.
Fir întins la braconat crap și șalău
Ca urmare a acestor informații oficiale, Colegiul Executiv al ARBDD a decis să se oprească pescuitul la crap și șalău până în toamna anului viitor, fapt pentru care guvernatorul Teodosie-Gabriel Marinov urma să emită o decizie în acest sens. Numai că, surpriză! Deși a trecut aproape o lună de la decizia Colegiul Executiv al ARBDD, guvernatorul Teodosie Marinov, omul impus și susținut de baronul PSD de Tulcea, Horia Teodorescu, refuză să emită decizia de oprire a pescuitului la crap și șalău.
Motivul este unul incredibil: „Nu pot emite o asemenea decizie pentru că vine un an electoral și nu dă bine la alegători”. Astfel, ca urmare a refuzului guvernatorului ARBDD de a emite acea decizie, la ora actuală se pescuiește la crap și șalău, chiar dacă cotele de pescuit sunt depășite. Practic, guvernatorul Teodosie-Gabriel Marinov a dat liber la braconajul pentru șalău și crap.
Liber la pescuit cu năvodul în lacurile secate
Pe perioada toamnei, se permitea pescuitul cu năvodul în unele lacuri de pe teritoriul ARBDD. Numai că în această toamnă, ca urmare a secetei, cotele apelor din Delta Dunării sunt foarte scăzute, fapt pentru care trebuia oprit pescuitul cu năvodul. Dar guvernatorul Teodorie-Gabriel Marinov refuză să emită decizia de interzicere a pescuitului cu năvodul, deși agenții ecologi ai ARBDD l-au informat de acest dezastru ecologic. De ce? Pentru ca în lacurile secate să fie scos tot peștele și, astfel, pe viitor nu va exista nici urmă de pește în aceste lacuri care acum sunt secate. Adică, braconaj și dezastru ecologic controlat de interesele guvernatorului PSD Teodosie-Gabriel Marinov.
Trebuie precizat că guvernatorul Administrației Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Teodosie Gabriel Marinov, a fost director general la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea şi subprefect al judeţului.
Este licenţiat al Facultăţii de Sociologie-Psihologie Bucureşti şi are un master în Sociologia Familiei, adică n-are nicio legătură cu activitatea ARBDD. Însă Teodosie Marinov a fost impus guvernator pe criteriu politic, fiind omul susținut și garantat de baronul DSD de Tulcea, Horia Teodorescu, care este și președintele Consiliului Județean Tulcea din 2012.