O româncă a dat o țeapă de peste 123.000 euro cu ceapă în Polonia
O româncă în vârstă de 33 de ani din Bihor este dată în urmărire națională, după o țeapă de peste 123.000 euro cu ceapă, dată unor comercianți din Polonia.
Adriana Ana Buda, din localitatea bihoreană Calea Mare, a fost condamnată în 2021 în Polonia și are de ispășit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru înșelăciune. Instanțele din România au recunoscut pedeapsa aplicată de justiția poloneză, însă femeia este de negăsit.
Românca a fost acuzată de anchetatorii polonezi de implicare în două cazuri de înșelăciune, care au avut loc în 2015. O firmă înregistrată pe numele bihorencei ar fi cumpărat ceapă în valoare de peste 123.000 de euro de la doi angrosiști de legume și fructe din Polonia, fără să achite în jur de 30 de facturi emise pentru marfa achiziționată, potrivit Bihon.ro.
Autorităţile judiciare din Polonia le-au solicitat, în acest an, omologilor români să recunoască pedeapsa, care să fie executată de către femeie într-un penitenciar din România. Curtea de Apel din Oradea a admis cererea polonezilor, respingând apelul depus de femeie, care este de negăsit, motiv pentru care a fost dată în urmărire națională.