Primăria Capitalei anunță creșterea subvențiilor pentru căldură și transport în comun
Consiliul General al Capitalei a aprobat proiectul de rectificare bugetară, care prevede ca banii destinaţi subvenţionării transportului în comun şi a energiei termice să fie suplimentaţi cu 470 de milioane de lei.
Proiectul de rectificare prevede ca subvenţia la termie să fei suplimentată cu 150 de milioane de lei, ajungând în acest an la 1,783 miliarde lei. Și suma alocată pentru subvenţionarea transportului în comun va crește cu 319 milioane lei, totalizând, astfel, în acest an, 1,491 miliarde lei.
Totodată, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a anunţat că în urma rectificării bugetare, angajaţii STB îşi vor putea primi salariile.
„Salariaţii STB îşi vor primi banii! Am convins consilierii generali că trebuie să-i punem pe primul loc pe cei 10.250 de angajaţi STB şi să asigurăm continuitatea transportului public pentru cei peste 200.000 de călători”, a scris viceprimarul, pe Facebook, potrivit Agerpres.
În urma rectificării, veniturile din bugetul local vor creşte cu 443.000 de lei, suplimentarea provenind din cote defalcate din impozitul pe venit.
„Acum veniţi şi spuneţi că, din 970, vă aşteptaţi să fie 364 de milioane. Adică peste 600 de milioane dispar în vânt. Iar asta e în noiembrie. Vom vedea în decembrie, când se va face ultima rectificare a anului, când, foarte probabil, o să vă apropiaţi foarte rapid de zero milioane recuperat”, a spus el.
Unde se duc mai puțini bani?
De cealaltă parte, alte bugete vor fi diminuate. Printre instituțiile ale căror bugete vor fi diminuate se numără:
- Administraţia Străzilor (18,8 milioane lei)
- Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (5,3 milioane lei)
- Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public (2,3 milioane lei)
- Direcţia Generală de Asistenţă Socială (1,2 milioane lei)
- ALPAB (1 milion lei)
- Administraţia Parcul Văcăreşti (529.000 de lei).
De asemenea, se vor diminua cu 45 de milioane de lei banii pentru investiţii în infrastructura rutieră. Cu toate acestea, în urma rectificării, câteva instituții vor primi mai mulți bani. Printre acestea se numără:
- Administraţia Cimitirelor (5,2 milioane lei)
- Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (4,6 milioane lei)
- Direcţia Generală de Poliţie Locală (1,8 milioane lei)
- Creart (480.000 de lei)