Marcel Ciolacu: „capul plecat sabia nu-l taie”, nu cred că există o prostie mai mare decât această zicală
Marcel Ciolacu a fost prezent la Summit-ul Autorităților Publice Locale din România. Premierul a atras atenția edililor și i-a sfătuit să implementeze „proiecte regionale majore cu care să mergem la Uniunea Europeană”
În cadrul Summit-ului, Marcel Ciolacu a mai precizat că zicala „capul plecat sabia nu-l taie” e cea mai mare prostie din neamul românesc.
”Trebuie să ne schimbăm. Nu trebuie să ne fie frică. Când aud vorba străveche cu „capul plecat sabia nu-l taie”, nu cred că există o prostie mai mare în neamul românesc decât această zicală. Oameni buni, trebuie să avem şi să ne asumăm un plan şi nişte proiecte regionale majore cu care să mergem la Uniunea Europeană şi vă garantez că nu ne va refuza nimeni niciodată. Dar trebuie să fim coerenţi, cum adică, „capul plecat, sabia nu-l taie”? Păi aşa niciodată nu o să înaintăm! Totdeauna o să ne pitim şi o să încercăm să supravieţuim ba politic, ba administrativ. E prea mare dinamica ca să nu ieşim din logica asta”, a mai afirmat Ciolacu în final.