Brașov, 15 noiembrie 1987: Scânteia care a zdruncinat România lui Ceaușescu

Pe 15 noiembrie 1987, orașul Brașov a fost scena unei revolte fără precedent, înfăptuită de muncitori ai fabricii Steagul Roșu. Această explozie de nemulțumire a fost catalizată de o serie de nedreptăți sociale și economice care atinseseră punctul de fierbere. Sub greutatea unei industrii forțate să producă la cote nesustenabile și în umbra regimului comunist, evenimentele de la Brașov au reprezentat un moment crucial, o fisură într-un sistem care părea de neclintit.

Contextul unei crize inevitabile

Anii ’80 aduseseră în România o serie de privațiuni severe: raționalizări drastice ale energiei electrice, benzinei, hranei și căldurii. Pentru mulți, aceste lipsuri deveniseră insuportabile. În Brașov, peste 60% din forța de muncă era angajată în industrie, majoritatea muncitorilor provenind din fabricile Steagul Roșu, Tractorul Brașov, Rulmentul și IAR Ghimbav. Orașul, cândva un simbol al prosperității industriei românești, devenise un loc al frustrării și al nedreptății.

În noiembrie 1987, reducerea cotei de consum la electricitate și benzină a adus și mai multă tensiune. La Steagul Roșu, o uzină cheie, nemulțumirea a atins apogeul când muncitorii au descoperit că salariile lor fuseseră tăiate la jumătate. În acea noapte, secția Matrițe a uzinei a fost prima care a oprit lucrul, refuzând să continue în semn de protest. Fără coordonare prealabilă, muncitorii au decis, spontan, să se opună condițiilor inumane de trai și de muncă.

Începutul revoltei

Dimineața de 15 noiembrie a găsit patru mii de muncitori adunați la poarta uzinei, un număr în creștere. Cei din schimbul de zi li s-au alăturat, iar starea de revoltă s-a amplificat. Geamurile sediului administrativ al uzinei au fost sparte, iar protestatarii au hotărât să-și ceară drepturile direct de la autoritățile locale.

Într-o atmosferă de revoltă, coloana de muncitori s-a îndreptat spre sediul Comitetului Județean de Partid, unde sperau să fie auziți. Sloganuri precum „Vrem banii noștri!”, „Vrem căldură și lumină!” și, mai îndrăzneț, „Jos Ceaușescu!”, răsunau pe străzile Brașovului, transformând un protest economic într-unul politic.

O confruntare cu sistemul

Ajunși în centrul orașului, protestatarii au luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și au aruncat în piață portretele lui Nicolae Ceaușescu. Nici măcar Securitatea și Miliția nu au putut să oprească furia mulțimii care, pentru o clipă, a spart tăcerea impusă de regimul comunist. Cu toate acestea, Securitatea și armata au intervenit rapid, iar mulți dintre manifestanți au fost arestați, unii torturați sau bătuți crunt, într-o tentativă de a înăbuși revolta în fașă.

Reprimarea: brutalitatea anchetelor

Pentru mulți dintre cei anchetați, suferințele abia începeau. Miliția și Securitatea, sub coordonarea unor personaje precum căpitanul de miliție Alexandru Ionaș, au folosit metode brutale de interogare. Anchetatorii au recurs la bătăi și tortură fizică și psihologică pentru a-i intimida pe cei anchetați, încercând să le distrugă spiritul de revoltă.

„Mi-au legat mâinile la spate în veriga din perete și preț de câteva ore au continuat bătaia. Cred că leșinasem, m-am trezit că au aruncat cu apă, mi-au desfăcut mâinile și mi-au spus ‘Scrie!’”, povestește Gheorghe Gyerko, unul dintre muncitorii anchetați.

După revolta de la Brașov

Pentru a minimaliza impactul politic al revoltei, autoritățile comuniste au încercat să reducă dimensiunea mișcării. Cei anchetați au fost acuzați de tulburarea liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri, iar 61 de participanți au fost condamnați la închisoare cu executare la locul de muncă. Chiar dacă pedepsele fuseseră mai blânde decât se propusese inițial, traumele fizice și psihologice suferite de protestatari au lăsat urme adânci.

Revolta de la Brașov nu a răsturnat sistemul, dar a demonstrat fragilitatea acestuia. În decembrie 1989, când regimul lui Ceaușescu a căzut, Brașovul rămăsese un simbol al opoziției muncitorilor împotriva unui sistem opresiv și inuman.