Horoscop 16 noiembrie 2023. Schimbări, emoții și nevoie de libertate

Publicat: 16 nov. 2023, 06:00, de Alina Cristea, în LIFESTYLE , ? cititori
Horoscop 16 noiembrie 2023. Schimbări, emoții și nevoie de libertate

Cu Luna în Săgetător, mulți nativi ai zodiilor vor fi atrași de călătorii și petrecerea timpului liber în natură, mai degrabă decât de grija față de ceea ce se petrece la job ori acasă. Asta ar putea să le atragă mustrări și conflicte cu cei din jur.

Berbec

Ziua de muncă va fi azi apăsătoare pentru Berbeci fiindcă gândul lor va fi la distracție și aventură, nicidecum la obligațiile de la job. Așa încât, fiecare sarcină de serviciu va fi îndeplinită cu mare dificultate de Berbeci. Plănuirea unei excursii și evadarea în natură va fi reperul în jurul căruia se vor roti toate ideile multora dintre nativii acestei zodii.

Taur

Atrași ușor în capcana unor planuri mărețe și incitante propuse de partenerul de viață sau de prieteni, Taurii vor fi mai degrabă atenți la ceea ce se întâmplă în interiorul cuplului sau al găștii de prieteni decât la alte probleme, poate la fel de importante, dar care acum par niște musculițe. Atenție, dragi Tauri, că musculițele se pot transforma în tăuni!

Gemeni

Cu Luna intrată în semnul Săgetătorului, Gemenii vor fi tentați să își petreacă timpul rămas după job în natură, undeva pe afară practicând un sport sau, pur și simplu, plimbându-se și punându-și ordine în gânduri și simțăminte. Mulți nativi ai zodiei vor privi cu alți ochi la partenerul lor și vor descoperi câtă nevoie au de ajutorul lui.

Rac

Toată ziua mintea Racilor va fi preocupată de orice altceva decât de ceea ce le cere prezentul. Fără o țintă clară și un plan A plus un plan B, de back-up, rezolvarea problemelor prezentului va fi mai degrabă o loterie bazată pe capacitatea Racilor de a improviza pe moment. Unele soluții vor fi bune, altele nu!

Leu

Luna în Săgetător va conferi o stare de pace și liniște Leilor care se vor bucura astfel de un confort interior sporit. Din acest motiv, momentul este propice să vorbească deschis cu partenerul de cuplu despre ceea ce îl interesează și să își facă împreună planuri serioase de viitor. 

Fecioară

Cu Luna în Săgetător, pentru Fecioare a sosit momentul să se scuture de dorințele și ambițiile oamenilor din jur – părinți, frați, surori, rude mai mult sau mai puțin îndepărtate, poate chiar prieteni – și să-și asculte glasul inimii alegând să facă ceea ce vor, pentru că vor și simt că e bine, nu pentru că așa le-au sugerat alții.

Balanță

Viata de cuplu va cunoaște schimbări importante pentru Balanțe. În funcție de modul în care vor gestiona situațiile nou apărute, schimbările vor fi pozitive sau negative. Dacă gelozia și posesivitatea vor fi sentimentele dominante, rezultatul va fi unul negativ. Dacă, Balanțele vor fi mai îngăduitoare și mai drăgăstoase, vor simți gustul dulce al bucuriei de a avea alături omul potrivit la locul potrivit.

Scorpion

Soarele, Venus și Marte vor adăuga puțină sare și piper vieții nativilor zodiei Scorpion. Senzualitatea este în creștere. Le va fi greu să stea departe de partener așa că o să fie mai degrabă o zi perfectă pentru amor decât pentru rezolvarea problemelor de serviciu. Scorpionii singuri vor întâlni persoane atractive și încântătoare și, cine știe? Ar putea fi începutul unei frumoase relații de dragoste.

Săgetător

Gândurile Săgetătorilor vor fi azi mereu în căutarea unei aventuri pe drumuri de munte sau prin țări de soare străbătute, dar nici într-un caz nu le va sta mintea la muncă. Asta îi va face superficiali și neatenți, până și în ceea ce privește treburile casnice, ceea ce le va atrage reproșul din partea șefilor sau a partenerilor de viață.

Capricorn

Aventura în natură luată pe cont propriu este ceea ce se potrivește azi cel mai bine multora dintre nativii zodiei Capricorn. Luna în Săgetător favorizează plimbările de unul singur în natură, moment de introspecție și meditație pentru Capricorni, care vor putea astfel să aprecieze mai corect cât de bine le este fără dispozitivele electronice pe lângă ei, fără să verifice mereu mailurile, site-urile de știri, rețelele de socializare etc.

Vărsător

Venus va juca rolul unui Cupidon și îi va încuraja pe Vărsători să se apropie mai mult de partenerii de cuplu. Și unde în altă parte poate fi viața mai frumoasă dacă nu acasă, alături de cei dragi? Asta nu îi va împiedica pe nativii zodiei să-și facă planuri de evadare din oraș cât mai curând, alături de persoana iubită, cum altfel?!

Pești

Interiorul nativilor Pești strigă: LIBERTATE! Și cum se obține ea? Printr-un concediu sau măcar câteva zile libere, în care să se rupă de cotidian și să simtă bucuria de a fi departe de lumea dezlănțuită. O oportunitate de a pleca într-un city break sau măcar la țară, se va ivi la orizont. Nu o ratați!