Care este axa de rezistență a Iranului

Rețeaua de miliții aliate a țării din Orientul Mijlociu a devenit mai puternică.

America susține că trupele sale din Siria și Irak au fost atacate de cel puțin 55 de ori de la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie. Învinuind Iranul și împuterniciții săi din Orientul Mijlociu, acesta a dat înapoi: pe 12 noiembrie, America a lansat al treilea set de atacuri aeriene în estul Siriei de la sfârșitul lunii octombrie. Reprezentanții Iranului s-au oprit până acum înainte de a lansa atacuri care ar putea trage America în război la scară largă. Dar puterea lor de foc reprezintă o amenințare clară atât pentru America, cât și pentru aliații săi. Ce este această autoproclamată axă de rezistență și cât de puternică este? Publicația The Economist încearcă sa răspundă la această întrebare.

După revoluția islamică din 1979, Iranul a căutat să-și exporte ideologia și să-și construiască puterea politică în tot Orientul Mijlociu. Unul dintre instrumentele sale pentru a face acest lucru a fost o rețea de împuterniciți și aliați violenți care se întinde în Irak, Liban, Siria, Yemen și în alte părți. Deși nu toți membrii acestui grup împărtășesc fundamentalismul religios al Iranului – membrii sunniți nici măcar nu împărtășesc crezul acestuia – au obiective comune: rezistența influenței occidentale și confruntarea cu Israelul.

Axa a fost mult timp coordonată de Forța Quds a Iranului, un braț al Corpului Gărzii Revoluționare Islamice, garda pretoriană a regimului. Forța pradă stărilor slabe. În 1982, a început să antreneze tineri militanți șiiți din Liban pentru a hărțui soldații israelieni care ocupau sudul țării. De-a lungul anilor 1990, Forța Quds a oferit un sprijin semnificativ grupărilor islamice palestiniene, inclusiv Jihadul Islamic Palestinian și Hamas . De asemenea, a sprijinit Alianța de Nord, o grupare liberă din Afganistan care a rezistat preluării talibanilor în 1996.

În 2002, George W Bush, președintele Americii, a avertizat despre o nouă „axă a răului” care cuprinde Coreea de Nord, Iran și Irak. După ce Al-Zahf al-Akhdar, un ziar libian, a scris un editorial larg citit prin care condamna această frază, unele mass-media arabe și iraniene au început să folosească expresia „axa rezistenței” pentru a descrie rețeaua în creștere a milițiilor anti-americane din regiune.

La sfârșitul anilor 1990, după ce Qassem Suleimani, un oficial proeminent al securității iraniene, asasinat ulterior de America, a preluat conducerea grupului, Forța Quds a început să-și extindă rețeaua. A sprijinit oponenții șiiți ai regimului lui Saddam Hussein, inclusiv organizația Badr, o miliție puternică care mai târziu avea să revendice între 10.000 și 50.000 de oameni sub arme. După invadarea Irakului de către America în 2003, Forța Quds a înființat grupuri armate în țară pentru a lupta împotriva trupelor americane și britanice.

În războiul civil din Siria, care a început în 2011, Forța Quds a antrenat și înarmat miliții aliate cu Bashar al-Assad , președintele țării. De asemenea, a adunat aproximativ 70.000 de bărbați înarmați din Afganistan, Pakistan, Liban și Irak pentru a lupta în Siria în deceniul până în 2021, potrivit oficialilor iranieni. În Yemen, Forța Quds i-a susținut pe Houthi, un grup șiit care s-a revoltat împotriva guvernului susținut de Arabia Saudită și a preluat controlul asupra unor părți ale țării.

Departamentul de Stat al Americii estimează că Iranul a cheltuit 700 de milioane de dolari pe an pentru a sprijini milițiile înainte ca sancțiunile să afecteze veniturile țării în 2019. O mare parte din aceste fonduri au fost dedicate stocării arsenalelor partenerilor pe termen lung ai Iranului. Hezbollah, care a făcut schimburi regulate de focuri cu Israelul de-a lungul graniței cu Liban de la atacul Hamas, se crede că stă pe un arsenal de 150.000 de rachete.

De la asasinarea lui Suleimani în 2020, membrii mai puternici ai axei Iranului, cum ar fi Hezbollah, au devenit mai autonomi. Iranul spune că nu a primit un avertisment prealabil cu privire la atacul Hamas asupra Israelului. Dar, totuși, a folosit conflictul pentru a crea mai mult haos în regiune. Și a beneficiat în alte moduri: luptele din Gaza au oprit eforturile diplomatice de normalizare a relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită, arhi-rivalul Iranului.

Iranul are mai mult de câștigat din tulburări. Furia din Orientul Mijlociu față de sprijinul occidental pentru Israel poate ajuta unele grupuri sponsorizate de Iran să atragă mai mulți recruți nemulțumiți, iar proeminența Hamas, un grup sunit, în lupta împotriva Israelului ar putea atenua tensiunile sectare din cadrul rețelei. Și dacă luptele s-ar extinde dincolo de Gaza, o creștere a prețului petrolului ar umple cuferele Iranului. Un război în toată regula care atrage în America ar fi catastrofal pentru întreaga regiune; cel puțin în acest sens, Iranul pare să se întâlnească cu Marele Satan. Dar nu vă așteptați să joace pacea.