Interzis în Masonerie pentru catolici!
Catolicii nu vor putea fi membri ai lojelor masonice, reiterează Sfântul Scaun, într-un document al Dicasterului pentru Doctrina Credinței semnat de prefectul Victor Fernandez, cu aprobarea Papei Bergoglio.
Hotărârea luată de Vatican vine la scurt timp după ce prelatul, Monseniorul Julito Cortes, episcop de Dumanguete în Filipine și-a exprimat îngrijorarea vis-a-vis de creșterea numărului de credincioși înscriși în masonerie.
În cadrul conferinței Episcopale a Filipinelor, Dicasterul a atras atenția asupra necesității implementării unei strategii coordonate între episcopi care să includă două abordări.
Una dintre abordări privește nivelul doctrinar. Dicasterul pentru Doctrina Credinței reiterează că „din cauza ireconciliabilității dintre doctrina catolică și masonerie, unui credincios îi este interzisă apartenența activă la masonerie”.
Ulterior, acesta a venit cu clarificări: „cei care în mod formal și conștient sunt membri ai lojilor masonice și au îmbrățișat principiile masonice intră sub incidența prevederilor prezente în Declarația menționată mai sus.Aceste măsuri se aplică și oricărui ecleziastic înscris la francmasonerie”.