Nicolae Ciuca: „Îi felicit pe constructori pentru că s-au încadrat în timp”
Un pod spectaculos peste râul Dâmbovița este foarte aproape de deschidere. Podul de pe DN 73, din zona localității Pod Dâmbovița, este un proiect românesc despre care Nicolae Ciucă a spus cu ocazia vizitării șantierului că „se termină la timp”.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă a vizitat astăzi șantierul noului pod de pe DN 73, adică traseul istoric al culoarului Rucăr-Bran, cel care leagă Muntenia de Transilvania. Cu această ocazie, Nicolae Ciucă a declarat că: „Este foarte important de subliniat (…) faptul că este un proiect românesc, constructorul este român şi reuşim să punem laolaltă fondurile de investiţii de la bugetul de stat cu fondurile europene. (…) România a reuşit, de la integrarea în Uniunea Europeană, să absoarbă aproximativ 54 de miliarde (de euro – n.r.), iar în anul 2022 am reuşit să atingem nivelul maxim, 11 miliarde. (…) Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au lucrat la acest proiect, vreau (…) să îi felicit pe constructori pentru că s-au încadrat în timp şi sperăm ca şi calitatea să fie pe măsură la finalul derulării acestei perioade de verificare şi testare”.
Podul din zona localității cu numele de chiar Podul Dâmboviței are o lungime de 170 de metri și o înălțime maximă de 31 de metri iar construcția lui (finanțată prin POIM) a durat 1 an și 6 luni. Proiectul mai include şi realizarea unei variante de drum nou cu lungimea de 580 de metri. Lucrările au început în primăvara anului 2022 şi ar urma să se finalizeze în această lună, potrivit CNAIR. Noul pod va prelua traficul rutier din zona Rucăr-Bran și va contribui la dezvoltarea economică a zonelor tranzitate de DN73, mai exact toate satele aflate între Pitești și Brașov. Atât turiștii care vor dori să ajungă în zonă, în special pentru a vizita Castelul Bran cât și marii transportatori vor beneficia de siguranță și confort odată cu deschidere circulației pe noul pod. Vechiul pod în arc din zidărie de piatră (construit în 1886), declarat monument istoric, va rămâne deschis doar circulației pentru vehicule cu greutatea maximă de 16 tone, în timp ce autovehiculele de mare tonaj vor circula doar pe noul pod metalic.