Samsung a lansat ultima generație de flagshipuri Galaxy: S21, S21+ și S21 Ultra
Samsung Electronics a prezentat noile telefoane Galaxy S21, Galaxy S21+ și S21 Ultra, cele mai recente dispozitive de tip flagship, care le permit utilizatorilor să se exprime în felul lor unic.
Noua serie de telefoane premium debutează cu un design iconic, care întoarce toate privirile, o cameră epică cu tehnologie pro-grade care-i va ajuta atât pe cei începători, cât și pe profesioniștii în domeniul fotografiei, și cel mai avansat procesor existent vreodată pe un dispozitiv Galaxy. Fiecare oferă conectivitatea, puterea și performanța pe care doar Samsung le poate furniza la capacitate maximă.
„Trăim într-o lume mobilă în primul rând și, pentru că sunt atât de mulți utilizatori care lucrează de la distanță și petrec mai mult timp acasă, am vrut să oferim o experiență a smartphone-ului care să răspundă cerințelor riguroase din zona de multimedia ce satisfac rutinele zilnice, în continuă schimbare. De asemenea, recunoaștem importanța opțiunii de alegere, mai ales acum, de aceea seria Galaxy S21 oferă libertatea de a alege cel mai bun dispozitiv pentru stilul și nevoile fiecăruia”, a spus TM Roh, President and Head of Mobile Communications Business, Samsung Electronics.
De peste un deceniu, seria Galaxy S a oferit experiențe mobile inovatoare, de top, tuturor utilizatorilor care văd în smartphone-ul lor un partener de încredere pentru exprimare, conexiune și divertisment. Noua serie Galaxy S21 se bazează pe această moștenire, oferind o experiență premium, consacrată deja, pentru a transforma orice zi într-una epică. Galaxy S21 va fi disponibil într-o varietate de modele, astfel încât utilizatorii să-l poată găsi pe cel mai potrivit stilului și nevoilor lor personale. Pentru utilizatorii care își doresc o experiență mobilă de vârf, cu inovații de cameră la nivel profesional și performanțe de top, la diferite prețuri, Galaxy S21 și Galaxy S21+ sunt cele mai potrivite opțiuni.
Design nou
Galaxy S21 a fost conceput pentru cei care doresc un design ușor și un display compact de 6,2 inci. Galaxy S21+ are un afișaj extins de 6,7 inci și o baterie mai mare, perfectă pentru adepții maratoanelor de gaming, dar și pentru binge-watchers, cei care nu vor să rateze nici un episod al serialului preferat.
Seria Galaxy S21 introduce un design nou, iconic, al camerei, Contour Cut, care se încadrează perfect în cadrul metalic al dispozitivului pentru o estetică elegantă, dar ieșită din convențional. S21 și S21+ vor fi disponibile într-o gamă de culori atrăgătoare, la care se adaugă o nouă nuanță reprezentativă seriei: Phantom Violet. Fiecare dispozitiv este marcat în partea posterioară de un finisaj luxos, care conferă un plus de rafinament.
Galaxy S21 prezintă un display AMOLED 2X Infinity-O dinamic inteligent, de tipul edge-to-edge, cu o rată de reîmprospătare adaptabilă de 120Hz pentru o navigare și o vizualizare[3] mult mai lină. Reglează automat rata de cadre în funcție de conținutul urmărit, indiferent dacă este vorba de social media sau seriale, filme, ori emisiuni TV. Display-ul, de asemenea, protejează ochii. Pentru a ajuta la reducerea oboselii ochilor, noua funcție Eye Comfort Shield[4] reglează automat lumina albastră în funcție de ora din zi, de conținutul vizionat și de ora de culcare.
Galaxy S21 continuă moștenirea emblematică a camerei Samsung cu îmbunătățiri profesionale și inovații video compatibile oricărui nivel de abilitate în zona fotografiei, permițându-le utilizatorilor să obțină fotografia perfectă. Utilizatorii vor beneficia de cea mai bună experiență a camerei noilor dispozitive Galaxy S21 și Galaxy S21+, indiferent de subiectul abordat: prima întâlnire a cățelușului cu oglinda, serile de gaming până târziu, sau documentarea unor peisaje din vacanță. Utilizatorii trebuie doar să indice subiectul fotografiei și să-l lase pe noul Galaxy S21 să facă partea mai grea – astfel încât aceștia să poată surprinde momentul important la timp.
Funcția Snap îmbunătățită cu rezoluție 8K permite obținerea unor imagini clare a materialului video 8K realizat, astfel încât toate acțiunile live sau fotografiile statice să fie la calitatea dorită. Chiar și în condiții de mișcare rapidă sau accidentată, filmările vor fi netede cu ajutorul funcției video îmbunătățite Super Steady la 60 fps. Noua funcție Director View permite vizualizarea, comutarea și selecția celei mai bune fotografii din galerie. Utilizatorii pot înregistra simultan videoclipuri cu camerele frontale și secundare pentru reacții în timp real cu ajutorul funcției Vlogger View și previzualiza, modifica unghiul, mări sau lărgi imaginea fără a pierde nicio acțiune cu funcția Live Thumbnails. Împreună cu noile Galaxy Buds Pro de la Samsung, utilizatorii pot înregistra atât sunetele ambientale, cât și vocea acestora în același timp, folosind microfoanele multiple ale căștilor.
Conectivitate și performanță
Samsung își ia angajamentul să ajute fiecare utilizator să fie conectat și să își păstreze datele în siguranță, în moduri mai convenabile și personalizate. Galaxy S21 oferă performanțe de ultimă generație și vă conectează perfect la ecosistemul Galaxy, pentru a vă oferi mai multă flexibilitate, indiferent de rutină, astfel încât să puteți face mai mult din ceea ce vă doriți.
Utilizatorii Galaxy sunt adepții unei experiențe puternice. Galaxy S21 are cel mai nou și avansat chipset de smartphone din seria Galaxy, ce oferă o viteză mai mare, eficiență energetică și capacități de calcul avansate, pentru a sprijini conectivitatea 5G și AI. Galaxy S21 conține toată puterea de care aveți nevoie pentru a procesa fotografii, a înregistra videoclipuri de 8K și pentru a vă bucura de un maraton de jocuri cloud sau a crea videoclipuri perfecte.
Ne bazăm pe smartphone-urile noastre mai mult ca oricând, motiv pentru care protejarea informațiilor confidențiale este mai importantă ca niciodată. Galaxy S21 este securizat de Samsung Knox Vault, platformă Samsung pentru securitate de nivel chipset (SoC). Prin adăugarea de memorie securizată, rezistentă la modificări, la procesorul nostru securizat, Samsung Knox Vault adaugă un nou nivel de protecție lui Galaxy S21.
Galaxy S21 introduce, de asemenea, un nou instrument pentru a vă proteja și monitoriza confidențialitatea. Puteți elimina în siguranță metadatele locației din fotografii înainte de a le distribui. Cu noua funcție de Partajare Privată (Private Share) a Galaxy S21, puteți controla, de asemenea, cine primește acces la conținutul pe care îl trimiteți și cât timp este disponibil – toate acestea pentru a putea partaja conținut fără griji.
Galaxy S21 este conceput pentru a fi utilizat cu alte dispozitive Galaxy și cu SmartThings Find, un dispozitiv ce vă poate ajuta să localizați rapid și ușor produsele Galaxy compatibile, chiar și atunci când acestea sunt offline. Fie că ați lăsat dispozitivul în altă cameră, sub scaunul mașinii sau într-un oraș complet diferit, SmartThings Find vă va îndruma spre direcția corectă. Acum puteți localiza și lucruri fără conectivitate cu noul localizator Bluetooth – Samsung SmartTag Bluetooth. Pur și simplu atașați un SmartTag la chei, o geantă sau chiar la zgarda animalului de companie și puteți utiliza SmartThings Find pentru a găsi un anumit device sau obiect, sau chiar animalul de companie.
Galaxy S21 Ultra
Galaxy S21 Ultra, un smartphone premium care împinge granițele a ceea ce poate un smartphone să facă. Galaxy S21 Ultra vine echipat cu cel mai avansat sistem de camere și cu cel mai inteligent și luminos display produs vreodată de Samsung. Productivitatea și creativitatea vor cunoaște noi dimensiuni cu ajutorul S Pen-ului, care vine pe seria Galaxy S pentru prima dată.
„Galaxy S21 Ultra este un alt exemplu care demonstrează angajamentul Samsung pentru inovații semnificative, care îmbunătățesc viața oamenilor și care îi încurajează să își exprime adevărata personalitate. Ținând cont de cât de indispensabilă a devenit tehnologia pentru noi în ultima perioadă, am vrut să facem un salt înainte și să depășim limitele a ceea ce un smartphone poate să facă”, a declarat TM Roh, președinte și Head of Mobile Communication Business, Samsung Electronics.
Galaxy S21 Ultra este cel mai mare membru al seriei Galaxy S21, ce vine cu un ecran AMOLED Dynamic 2X de 6,8 inci. Este cel mai inteligent display creat de Samsung. Pentru prima dată, utilizatorii nu mai trebuie să decidă dintre o rată de împrospătare de 120Hz și un display Quad HD + — pe S21 Ultra, le puteți alege pe ambele. Rata de reîmprospătare a ecranului se ajustează la tipul de conținut pe care îl vizionați, de la 10Hz la 120Hz, permițându-vă să vă bucurați de cea mai bună calitate a imaginii, dar echilibrând consumul de energie al bateriei. Comparativ cu Galaxy S20, S21 Ultra oferă o imagine cu 25% mai strălucitoare la o lumină maximă de 1.500 niți, cea mai strălucitoare de pe un smartphone Galaxy. Cu un raport de contrast îmbunătățit cu 50%, acesta oferă imagini clare, captivante, chiar și atunci când vă aflați în exterior. Similar cu Galaxy S21 și S21 +, Galaxy S21 Ultra vine cu protecția Comfort Shield, pentru a reduce oboseala ochilor.
Disponibilitate locală
Începând cu 29 ianuarie 2021, Galaxy S21, Galaxy S21+ și Galaxy S21 Ultra vor fi disponibile comercial prin intermediul operatorilor și partenerilor Samsung din România, dar și pe site-ul oficial. Ambele dispozitive vor fi disponibile în următoarele culori:
- Galaxy S21: Phantom Violet, Phantom Gray, Phantom Pink și Phantom White, în versiuni de 128GB și 256GB, cu 8GB RAM
- Galaxy S21+: Phantom Violet, Phantom Silver și Phantom Black, în versiuni de 128GB și 256GB, cu 8GB RAM
- Galaxy S21 Ultra: Phantom Silver și Phantom Black, în versiuni de 128GB cu 12GB RAM, 256GB cu 12GB RAM sau 512GB cu 16GB RAM
Precomenzile pentru Galaxy S21 și Galaxy S21 + încep pe 14 ianuarie, la ora 18.20. Pe durata precomenzilor (între 14 și 28 ianuarie 2021), pentru fiecare precomandă de Galaxy S21 sau Galaxy S21+, clienții pot obține și caștile Galaxy Buds Live si Galaxy SmartTag cadou, în limita stocurilor disponibile.
Prețurile pornesc de la 849 euro pentru Galaxy S21, 1049 euro pentru Galaxy S21+ și 1249 euro pentru Galaxy S21 Ultra.