Miliardele pe care ANAF-ul s-ar putea să nu le mai vadă niciodată! Cât pentru patru autostrăzi scumpe
Statul român trebuie să recupereze de la companii, private și publice, aproape 25 miliarde de euro, bani cât să faci 4 autostrăzi prin munți, de genul Iași-Tg. Mureș, sau 8 reactoare nucleare precum cele de la Cernavodă.
Un document din Ministerul de Finanțe arată că totalul arieratelor bugetare, adică restanțele pe care companii de stat și private le au de plătit statului, reprezintă echivalentul a 8,3% din PIB-ul României. O parte importantă din aceste restanțe nu se vor mai putea recupera niciodată, cum ar fi cele 16 miliarde de euro dispăruți în zona privată și pe care ANAF nu are cum să-i mai vadă. Cât două autostrăzi prin munți sau 5 reactoare nucleare.
Din datele disponibile la 30 iunie 2023, 559.520 contribuabili înregistrau arierate bugetare, în cuantum total de 124.170,2 milioane lei, din care 104.520,8 milioane lei reprezentau arieratele bugetare datorate de către 558.642 agenți economici cu capital privat și 19.649,4 milioane lei reprezentau arieratele datorate de către 878 operatori economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deținut direct sau indirect de autoritățile publice centrale ori locale.
Arieratele bugetare se referă la restanțe sau întârzieri în efectuarea plăților către furnizori sau alte părți interesate în cadrul bugetului unei organizații, fie aceasta o instituție publică sau o companie privată. Termenul este adesea folosit în contextul financiar și contabil pentru a indica faptul că o entitate nu și-a onorat obligațiile de plată în termenul stabilit.
Nivelul arieratelor bugetare este influențat semnificativ de contextul economic, de posibilitățile contribuabililor de a asigura lichiditățile necesare, de instrumentele de colectare aplicate de către unitățile fiscale.
Din totalul arieratelor bugetare înregistrate de debitorii cu capital privat :
- 14.162,7 milioane lei reprezentau arierate bugetare restante pentru care au fost demarate procedurile de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală;
- 10.566,9 milioane lei reprezentau arierate bugetare ale contribuabililor care au accesat facilități fiscale (eșalonare la plată, restructurarea obligațiilor fiscale), conform prevederilor legale;
- 79.791,2 milioane lei reprezentau arierate bugetare restante pentru care organele fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală se află în imposibilitatea de a iniția sau continua măsurile de executare silită, deoarece executarea acestora este suspendată (creanțele debitorilor pentru care s-a dispus suspendarea executării silite de către instanța judecătorească, obligațiile fiscale restante ale contribuabililor aflați sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, obligațiile fiscale restante ale contribuabililor pentru care s-a declarat procedura de insolvabilitate fără venituri/bunuri urmăribile, creanțele debitorilor pentru care s-a instituit administrarea specială).
Arieratele înregistrate de către agenții economici cu capital privat la bugetele pe care Agenția Națională de Administrare Fiscală le gestionează, iar în cadrul bugetului de stat, la principalele impozite și taxe sunt următoarele :
Verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscale și aplicarea măsurilor de colectare în situația în care contribuabilii nu s-au conformat ta plată se realizează cu operativitate de către organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale cu competență în administrarea acestor debitori procedează la aplicarea măsurilor de executare silită.
La 31 decembrie 2022, sumele recuperate ca urmare a aplicării măsurilor de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală au fost de 11.270,1 milioane lei, din care 1.783,4 milioane lei sume recuperate de la operatorii economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deținut direct sau indirect de autoritățile publice centrale ori locale și 9.486,7 milioane lei sume recuperate de la agenții economici cu capital privat.
Contribuabilii aflați în dificultate financiară au accesat una dintre facilitățile fiscale în vigoare și anume: eșalonarea la plată, eșalonarea la plată în formă simplificată sau restructurarea obligațiilor bugetare, iar sumele recuperate prin derularea acestor facilități fiscale la 31 decembrie 2022 au fost de 8.619,2 milioane lei, din care 1.364,0 milioane lei sume recuperate de la operatorii economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deținut direct sau indirect de autoritățile publice centrale ori locale și 7.255,2 milioane lei sume recuperate de la agenții economici cu capital privat.
Iată mai joc principalii datornici proveniți din rândurile companiilor de stat: