Când va fi deschis podul Dâmboviţei de DN73?
Un pod unicat în România ar urma să fie deschis în această lună. Este vorba, mai exact, de podul din zona localităţii Podul Dâmboviţei. Anunțul a fost făcut de către directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii (CNAIR), Cristian Pistol.
„Un pod spectaculos din judeţul Argeş este foarte aproape de deschidere! Este primul pod metalic în arc de cerc cu calea de rulare la partea superioară construit până acum în România.
Podul din zona localităţii Podul Dâmboviţei, situat pe DN73, are o lungime de 170 de metri şi o înălţime maximă de 31 de metri iar construcţia lui (finanţată prin POIM) a durat 1 an şi 6 luni.
Acesta va prelua traficul rutier pe traseu istoric Rucăr-Bran şi va avea o contribuţie importantă la dezvoltarea economică a zonelor tranzitate de DN73 în Muntenia şi Transilvania”, a scris Cristian Pistol pe reţeaua de socializare.
Odată cu deschiderea acestui pod, turiștii care vor dori să ajungă în zonă, în special pentru a vizita Castelul Bran vor putea circula în siguranță.
”Putem să deschidem circulaţia pe noul pod până la sfârşitul lunii noiembrie“
De precizat este și faptul că vechiul pod în arc din zidărie de piatră (construit în 1886) va rămâne deschis circulației, însă numai cu o condiție. Doar vehiculele cu greutatea maxima de 16 tone vor avea voie să circule pe acesta.
Podul în arc din zidărie de piatră, care a fost declarat monument istoric a suferit și el o serie de modificări. Cristian Pistol a venit cu precizări și a declarat că pentru reparația podului monument au fost identificate soluţii tehnice care să nu afecteze mediul şi care să permită accesul la proprietăţile din proximitatea sa.
„După ce am verificat astăzi lucrările în şantier am certitudinea că putem să deschidem circulaţia pe noul pod până la sfârşitul lunii noiembrie (2023)”, a mai scris Cristian Pistol.