BNR vrea să aducă în România Tezaurul de la ruși
După un secol de negocieri în van cu oficialii ruși, tezaurul României se află încă în Rusia. Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, schimbă foaia și susține inițiativa europarlamentarului Eugen Tomac la Bruxelles pentru recuperarea aurului, făcând lobby la nivelul UE.
„Anul acesta se împlinesc, în decembrie, 107 ani de la evacuarea la Moscova a Tezaurului României. Începând din anul 1991, Banca Națională a României a pus consecvent în aplicare o strategie privind prezentarea pentru opinia publică internă și externă a problemei tezaurului trimis la Moscova și apoi sechestrat de Uniunea Sovietică”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, cu ocazia unui simpozion pe această temă. De ce este atât de important Tezaurul? Este vorba și de mândrie, dar mai ales de valoarea intrinsecă. Valoarea întregului depozit făcut la Moscova pe numele BNR în 1916 era de 321.580.456 de lei aur.
Mugur Isărescu a anunțat că BNR va lua o serie de măsuri care să reafirme dreptul de creanță al României asupra depozitului său de aur evacuat la Moscova în perioada 1916-1917. „Un drept de creanță al României mai vechi de un secol. Nu suntem la primele acțiuni pe această linie. Cu ocazia aderării Rusiei la Consiliul Europei, în anul 1995, România, alături de alte state foste comuniste, au prezentat propuneri pentru restituirea bunurilor confiscate de Uniunea Sovietică. Atunci, comisia pentru afaceri juridice și drepturile omului a Consiliului aprecia că aceste probleme trebuie rezolvate între statele membre interesate”, a subliniat Mugur Isărescu.
Realitățile politice de la Moscova au fost însă altele. Rusia nu a acceptat discuția nici măcar la nivel de experți, sub pretextul că la Moscova se discuta deja proiectul unei legi de restituire de bunuri materiale aparținând altor state, care, în condițiile războiului, au fost depozitate în URSS. Numai că proiectul a fost respins de Duma de Stat a Rusiei, iar România a rămas cu buzele umflate, adică fără tezaur până la momentul actual. Dosarul Tezaurului a tot fost predat, din mână în mână, de la un guvernator la altul, din 1922, inclusiv în perioada comunistă, a mai spus guvernatorul. „Așa l-am primit și eu – ca o dovadă a hotărârii Băncii Naționale a României de a recupera bunurile ce îi aparțin”, a declarat Mugur Isărescu.
„Această evoluție a evenimentelor a făcut să devină evidentă necesitatea de a informa corect opinia publică internațională pe bază de documente incontestabile. Iar acest lucru a însemnat informarea istoricilor, oamenilor de știință din domeniul cercetării, oamenilor politici, diplomaților și în ultimul rând a decidenților europeni”, a mai spus guvernatorul BNR.
Pe site-ul BNR este prezentată istoria Tezaurului: „Un secol din istoria neterminată a Tezaurului BNR de la Moscova”. Aici este explicată povestea aurului de la Moscova, începând cu anul 1916, când teritoriul României era ocupat în proporție de două treimi de armatele Puterilor Centrale, iar armata română retrasă pe noile aliniamente urma să fie supusă refacerii. O mare parte a populației se deplasase în Estul țării, iar în acele condiții vitrege, tezaurul României a fost trimis la Moscova. „Guvernul român (de atunci -n.r.) și reprezentanții BNR au semnat cu reprezentantul Imperiului Rus la Iași convenția în care s-au precizat condițiile efectuării primului transport la Moscova. Potrivit acesteia, valorile românești se aflau sub garanția guvernului rus în ceea ce privește securitatea transportului, securitatea depozitului, ca și întoarcerea în România”.