Unde va fi construit cel mai mare parc fotovoltaic din Transilvania
Cel mai mare parc fotovoltaic din Transilvania va fi construit în Bistriţa, fondurile fiind asigurate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Parcul fotovoltaic va avea 5000 de module, iar termenul de finalizare a investiţiei va fi vara anului 2024. Construcția va fi realizată de Rombat şi Datacor, furnizor regional de soluţii integrate în domeniile energiei solare, comunicaţiilor şi infrastructurii.
Detaliile tehnce sunt următoarele: parc fotovoltaic de 4,2 MW, care va include 5.538 de module fotovoltaice, 545 W, monocristaline, bifaciale amplasate la sol, şi 2.304 de module fotovoltaice, 545 W, monocristaline, monofaciale amplasate pe acoperişul halei.
Rombat, fondată în anul 1991, cu sediul în Bistriţa, este un producător de acumulatori auto cu o istorie bogată în inovaţie şi calitate.
Tot din Bistrița este și Datacor, care operează în mai multe oraşe din România şi oferă servicii şi soluţii personalizate în domeniul energiei verzi, industriei şi al infrastructurii.