Vitamina D protejează inima și ar putea reduce riscul de infarct

Publicat: 26 nov. 2023, 09:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Vitamina D protejează inima și ar putea reduce riscul de infarct

Vitamina D ar putea contribui la reducerea riscului de infarct, în special în cazul persoanelor care fac tratament pentru o boală cardiovasculară.

Această vitamină este cunoscută pentru beneficiile asupra sistemului osos și a pielii. Mai nou, un studiu de dată recentă, efectuat de cercetători din Australia, arată că administrarea lunară a vitaminei D ar putea preveni crizele cardiace în cazul persoanelor cu vârste peste 60 de ani.

Acesta este cel mai amplu studiu realizat pentru a demonstra beneficiile vitaminei D inclusiv în cazul prevenirii crizelor cardiace. Folosită de persoanele în vârstă, această vitamină are impact asupra ratei evenimentelor cardiovasculare, în mod special asupra ratei crizelor cardiace și se speră că și asupra ratei accidentelor vasculare cerebrale.

Studiul, publicat în British Medical Journal (BMJ), a fost realizat pe un lot format din 21.315 australieni cu vârste între 60 și 84 de ani, care au primit fie o doză de vitamin D, fie placebo, pe cale orală, la începutul fiecărei luni, o perioadă de circa cinci ani.

Cercetătorii au analizate datele participanților la studiu privitor la internările în spital, la decese etc., pentru a determina dacă au fost victime ale crizelor cardiace, ale accidentelor vasculare cerebrale sau au suferit probleme de vascularizare coronariană. 

Concluzii

Rezultatele au arătat că rata evenimentelor cardiovasculare majore a fost cu 9% mai mică în grupul care a beneficiat de vitamina D, precizând că aceasta corespunde cu 5 – 8 evenimente mai puține la 1.000 de participanți. Mai precis, rata cazurilor de infarct a fost mai mică cu 19% în grupul ”vitamina D”, comparativ cu grupul ”placdebo” și rata de revascularizare coronariană,  de 11%. În schimb, cercetătorii au mai subliniat că nu au constatat nicio diferență în privința ratei accidentului vascular cerebral.

De asemenea, trebuie ținut seama că, potrivit cercetătorilor, efectele erau mai convingătoare la participanții la studiu care deja urmau un tratament menit să reducă riscul de evenimente cardiovasculare. Totuși, studiul sugerează legătura între aportul de vitamina D și reducerea riscului de atac de cord.

 Beneficii

Vitamina D este extrem de implicată în întărirea sistemului imunitar și protecția contra infecțiilor, în menținerea sănătății oaselor, a creierului, în reducerea riscului de diabet zaharat și a bolilor autoimmune.

Pe lângă pastila de vitamina D, sunt și alimente bogate în această vitamină: somon, macrou, cod, fructe de mare, carne, gălbenuș de ou, unt.