Unde se aflã depozitat Tezaurul României?

Tezaurul României este din nou în centrul atenţiei opiniei publice, dupã ce, zilele trecute, România a cerut, prin intermediul europarlamentarului Cristian Terheș, sprijinul Parlamentului European, în vederea recuperãrii acestuia. Cristian Terheş a susţinut, însã, cã Tezaurul României s-ar afla la Moscova, deşi documente istorice aratã cã el trebuie cãutat în inima Europei, la “aliaţi”. Puterea vã prezintã, astãzi, documente oficiale care atestã cum şi unde au ajuns de fapt cele 93,536 tone de aur încãrcate în 12-14 decembrie 1916, de la Iaşi, şi transportate la Moscova, dupã capitularea Bucureştiului în faţa trupelor de ocupaţie germane.

Povestea Tezaurului României începe pe 23 noiembrie 1916, atunci când Bucureştiul a capitulat în faţa trupelor de ocupaţie germană. Guvernul României se mutã la Iaşi şi transferã Banca Naţionalã şi Tezaurul în capitala Moldovei.

Deoarece nemţii înaintau rapid cãtre Moldova, Guvernul de atunci a decis sã punã la adãpost Tezaurul şi semneazã o înţelegere în acest sens cu guvernul ţarist.

Urmarea? În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1916, la ora 3 dimineaţa, din Gara Iaşi a plecat o garnitura formatã din 21 de vagoane cãtre Moscova. (FOTO 1).

Din cele 21 de vagoane, 17 erau pline cu aurul BNR (lingouri şi monede de aur) şi cu bijuteriile Casei Regale, iar 4 transportau 200 de jandarmi ce însoţeau transportul. Ulterior, în vara lui 1917, un alt tren avea sã transporte din Iaşi, cãtre Moscova, circa 170 de kilograme de aur, printre care se regãseau tezaure antice descoperite pe teritoriul României, de peste 3.500 de ani, arhivele Academiei Române, mii de tablouri de patrimoniu şi de cãrţi rare, odoare şi obiecte de cult din mânãstirile din Moldova şi Muntenia, osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir, precum şi acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit, colecţii ale unor instituţii publice etc. Per total, cantitatea de aur transportatã de România la Moscova a fost de 93,536 tone de aur.

Tratatele de la Brest-Litovsk şi de la Bucureşti au jucat alba-neagra cu Tezaurul

Numai cã în octombrie 1917, izbucneşte la Petrograd, Revoluţia bolşevicã. Beneficiind de ajutorul financiar şi de angajamentul Germaniei de a încheia Frontul din Est, comuniştii, conduşi de Lenin, preiau controlul fostului stat ţarist. Ulterior, la 13 ianuarie 1918, Sovietul Comisarilor Poporului de la Moscova hotărãşte sã rupã relaţiile diplomatice cu România şi declarã în scris cã „Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română”.

La nici douã luni distanţã, pe 3 martie 1918, Rusia şi Germania semnează Tratatul de la Brest-Litovsk (FOTO 2), marcând, astfel, încheierea Frontului de Est şi ieşirea Rusiei din Primul Război Mondial.

Ulterior, pe 7 mai 1918, România este forţatã sã semneze un document umilitor: Tratatul de Pace de la Bucureşti, încheiat cu Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria şi Turcia. Dincolo de cedările teritoriale impuse şi de obligarea ţãrii noastre de a ceda controlul activelor BNR către trupele de ocupaţie germane, Tratatul lãsa sã se înţeleagã cã România ar renunţa la Tezaurul transportat la Moscova şi la documentele referitoare la acesta, aflate în custodia BNR şi sub controlul nemţilor. (FOTO 3)

Tezaurul României, transportat din Rusia în Germania

Informaţii esenţiale despre locul unde a ajuns Tezaurul României le-a oferit chiar profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959). Acesta a menţionat în cartea sa de memorii intitulatã „Der goldene Pflug. Lebensernte eines Weltbürgers” (Stuttgart 1954, p. 382) că, în urma semnãrii Tratatului de Pace de la Bucureşti, România a cedat Germaniei Tezaurul transportat în decembrie 1916 de la laşi la Moscova.
Culmea, dupã Tratatul de Pace de la Bucureşti, pe 27 august 1918, în continuarea Tratatului de la Brest-Litovsk, Germania şi Rusia semneazã un acord financiar care prevedea daune de război şi compensări pentru prejudiciile aduse Germaniei prin confiscarea şi sechestrarea averii sale în Rusia.
Conform documentelor oficiale (FOTO 4 – 11), compensările în aur făcute de Rusia în contul Germaniei s-au fãcut în două tranşe: una de 42,86 tone în 10 septembrie 1918 şi alta de 50,676 tone, pe 30 septembrie 1918. Per total 93,536 tone de aur.
Adicã exact cantitatea transportatã de România la Moscova în 1916 !

Aurul românesc predat de nemţi la “aliaţi”

Numai cã, la 11 noiembrie 1918, intervine Armistiţiul de la Compiegne, semnat între Germania, Franţa şi Regatul Unit, care a marcat înfrângerea Germaniei şi a anulat Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german şi Tratatul de Pace de la Bucureşti.
Conform art. XIX “Clauze financiare” din Armistiţiul de la Compiegne, aurul preluat de ruşi de la români şi predat ulterior nemţilor a trebuit transferat puterilor Antantei, care declaraserã că-l vor ţine în custodie până la semnarea unui acord de pace. „Restituirea aurului rusesc sau românesc capturat sau aflat în custodia Germaniei” este formularea exactă din Armistiţiul de la Compiegne (FOTO 12), fiind clar cã se refera la cele 93,536 tone de aur transportate de la Moscova la Berlin, în septembrie, care echivalau cu Tezaurul României, trimis spre păstrare la Moscova.

Ulterior încheierii Armistiţiul de la Compiegne, pe 5 decembrie 1918, o cantitate de 93,536 tone de aur este transferatã în două tranşe (42,866 tone, respectiv 50,676 tone) pe linia ferată Mainz – Saarbrücken, către căile ferate controlate de Aliaţi, pe riscul Guvernului francez (FOTO 13).
Locaţia finalã? Cel mai probabil Franţa sau Regatul Unit.

Franţa a negat cã “aliaţii” ar fi primit Tezaurul de la nemţi. Documentele istorice îi contrazic

Pe 18 ianuarie 1919, la aproximativ o lunã şi jumãtate dupã transferul aurului românesc de cãtre Aliaţi, începe Conferința de Pace de la Paris, la care au participat 27 de state, printre care și România. Evenimentul avea drept obiectiv dezbaterea noii configurații politico-teritoriale și rezolvarea problemelor economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial.
În memoriul delegaţiei române de la Conferinţa de Pace de la Paris (FOTO 14) se arată că, în ce priveşte chestiunea Tezaurului, „poate n-ar fi de dorit să i se ceară Germaniei, ca o categorie de despăgubiri, dar dl. George Danielopol (n.r. – trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Washington) consideră că faptul de a face Germania garanta acestei restituiri, ar putea avea ca efect prezervarea acestor bunuri şi asigurarea lor”.

Dupã respectiva conferinţã, pe 23 iunie 1919, primul ministru de atunci al României, liberalul Ion I.C. Brătianu, adreseazã un memoriu prim-ministrului Franţei, Georges Clemenceau, ministrului francez de Finanţe, Louis Lucien Klotz şi mareşalului francez Ferdinand Foch, în care întreabã dacă aliaţii au primit de la nemţi vreo cantitate de aur în contul României. Răspunsul ministrului francez de Finanţe, Louis Lucien Klotz a fost negativ, desi adevãrul era altul.

România, umilitã la Versailles. Franța şi Anglia au profitat de despăgubirile de război germane

Ca rezultat al negocierilor de şase luni purtate la Conferința de Pace de la Paris din 1919, pe 28 iunie 1919, urmare a Armistițiului de la Compiegne, din 11 noiembrie 1918 (FOTO 16), se semnează Tratatul de la Versailles care a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial între forțele Aliaților (Franța, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) și cele ale Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria).

Tratatul de la Versailles a obligat noul Guvern german (Republica de la Weimar) să-și asume completa responsabilitate pentru declanșarea Primului Război Mondial și să plătească “reparații de război” forțelor Aliate. Totodatã, Germania a fost obligatã sã piardã teritorii în favoarea țărilor vecine, a fost deposedată de coloniile sale africane și cele de dincolo de ocean şi a fost obligatã sã-şi limiteze drastic forțele militare.

Din partea Germaniei, Tratatul de la Versailles ratificat de Liga Națiunilor la 10 ianuarie 1920, a fost semnat de ministrul de Externe, Hermann Müller.
Cu toate cã nu participase la semnarea Tratatului de la Versailles, Rusia a avut, conform art. 116, dreptul de a solicita direct pretenţii de despăgubire Germaniei. Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodată Germaniei înapoierea cantitãţii de 93,536 tone de aur transportate de la Moscova la Berlin, în baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin Armistiţiul din noiembrie 1918.
Statul român a fost menționat doar în două articole ale Tratatului de la Versailles: la art. 244, anexa VIII, care prevedea încetarea oricăror drepturi ale Germaniei asupra cablului submarin Constantinopol-Constanța (valoarea acestuia fiind considerată echivalentul despăgubirilor de război datorate de către Germania), și la art. 259, alin. 6, care stipula: „Germania confirmă renunțarea, prevăzută prin art. XV al armistițiului din 11 noiembrie 1918, la toate beneficiile stipulate de Tratatele de la București și Brest-Litovsk și tratatele complementare, fără a fi eludate prevederile art. 292, partea X (clauze economice), al prezentului tratat”.

Deşi România a cerut atunci despăgubiri pentru distrugerile făcute de către armatele germane de ocupație, pentru jefuirea în perioada celor doi ani de ocupație a unei părți din statul român, pentru miile de soldați români ajunși prizonieri în statul german, mulți morți, toate cererile delegației române n-au fost luate în considerate, ele nefăcând parte din capitolele despăgubirilor existente în acel Tratat. Nedreptatea făcută statului român nu a rămas fără ecou în presa internă și internațională, dar Franța, Belgia, Anglia, alături de alte state, au rămas principalele beneficiare ale despăgubirilor de război germane.

Tratatul de la Rapallo a pus cruce Tezaurului confiscat de ruşi, predat apoi nemţilor şi transferat ulterior “aliaţilor”

Trei ani mai târziu, pe 16 aprilie 1922, Germania (Republica de la Weimar) și Rusia Sovietică semneazã Tratatul de la Rapallo, în urma cãreia fiecare dintre părți renunța la orice pretenție teritorială sau financiară față de cealaltă parte care decurgeau din Tratatul de la Brest-Litovsk, semnat la sfârșitul Primului Război Mondial.
Totodatã, prin Tratatul de la Rapallo, semnat în timpul Conferinței de le Genova de către ministrul de externe rus, Gheorghi Cicerin și omologul său german, Walther Rathenau, cele douã guverne au decis să normalizeze relațiile diplomatice și să „coopereze în spiritul bunăvoinței mutuale în întimpinarea nevoilor economice ale ambelor țări”.
Practic, prin Tratatul de la Rapallo (FOTO 17 – 18), Germania recunoaşte Rusia sovietică şi renunţă la orice pretenţie de despăgubire împotriva Rusiei, însã cu condiţia ca nici Rusia să nu despăgubească ţări terţe pentru confiscările şi naţionalizările care au urmat Revoluţiei bolşevice conduse de Lenin.

Acest lucru însemna cã România punea cruce Tezaurului confiscat de ruşi, predat ulterior nemţilor şi apoi transferat Aliaţilor. La acel moment, mai mulţi delegaţi ai statelor participante, printre care şi Ion I.C. Brătianu au condamnat Tratatul de la Rapallo pentru că favorizează Rusia, dar acest lucru a fost în zadar.

În 1956 Moscova ne-a restituit 33 kilograme de aur din Tezaur

Odatã cu cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, în toamna lui 1941, Armata a 4-a a Mareşalului Ion Antonescu, unul dintre cei mai înverşunaţi adversari ai Sovietelor, ajunge dincolo de Nistru, până la Odessa, însă, în mod surprinzãtor, nu pomeneşte nimic despre restituirea Tezaurului de către bolşevici. (FOTO 19)

În mod surprinzãtor, dupã finalul conflagraţiei mondiale, Rusia trimite în 1956, către autorităţile comuniste din România, aproximativ 33 kilograme de aur, singura cantitate returnată din Tezaurul “pus la adãpost” la Moscova în decembrie 1916.

Logica matematicã şi documentele istorice aratã cã Tezaurul nu mai e la ruşi

Istoricii spun, însã, cã acea cantitate restituitã de ruşi era, de altfel, singura care mai era depozitată la acea dată la Moscova. Supoziţia se bazeazã strict pe matematicã şi pe documentele oficiale ale vremii. Judecând matematic, dacã scădem cele 33 de kilograme de aur returnate de ruşi din totalul celor 93,57 tone care au ajuns iniţial la Moscova, rezultã exact cele 93,536 tone de aur remise de Moscova cãtre Berlin, conform cantităţii stipulate în Acordul financiar germano-rus, dar şi cele 93,536 tone de aur care au plecat ulterior din Germania către Aliaţi, conform documentelor aferente Armistiţiului de la Compiegne.
Ca atare, judecând logic şi dupã documentele istorice, locul în care trebuie cãutat Tezaurul României este în inima Europei. Adicã la “aliaţi”!