23:08 • ACTUALITATE
Ce condiții meteorologice vom întâmpina în mini-vacanța de 1 Decembrie?
ANM anunță că există o probabilitate semnificativă de a avea un strat consistent de zăpadă în regiunea montană în timpul mini-vacanței de 1 Decembrie.
Întrebată despre prognoza meteo în timpul mini-vacanței generate de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României, Florinela Georgescu a declarat:
„Este puțin cam devreme, pentru că aceste circulații rapide ale aerului pe care le avem în aceste zile generează o oarecare incertitudine, dar, pe de altă parte, în urma precipitațiilor din ultimele zile și a celor pe care le estimăm, este foarte posibil ca în minivacanță să avem un strat de zăpadă destul de consistent în zona montană”.