Cătălin Cherecheș a fugit din România cu buletinul unei rude
Primarul din Baia Mare a fugit din ţară, vineri, prin punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, la Petea, folosindu-se de un act de identitate al unei rude.
„Cherecheş a ieşit din ţară prin frontiera cu Ungaria, prin PTF Petea, la ora 07:49, folosind o altă identitate, aparţinând unei rude, o persoană de sex masculin”, a declarat un oficial al Poliţiei de Frontieră.
Primarul Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru corupţie, a fost dat în urmărire de Poliţie, după ce nu a fost găsit la domiciliu, pentru punerea în executare a mandatului emis de instanţă.
Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, apelul primarului şi a menţinut sentinţa dată în februarie 2022 de Tribunalul Cluj, fiind modificate doar câteva dispoziţii privind pedeapsa complementară, respectiv a fost mărită de la 4 la 5 ani perioada în care Cherecheş are mai multe interdicţii (să fie ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia de primar).