Viscolul face ravagii. Rețelele de curent au căzut. Oameni sinistrați în zeci de localități
Viscolul puternic a afectat aproape 200 de rețele de electricitate, în țară, iar condiţiile meteorologice îngreunează accesul în zonele afectate, intervenţiile fiind dificile.
”Sunt condiţii meteorologice deosebite (cod roşu) în Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Brăila, dar şi în alte judeţe. Suntem în contact permanent la nivelul Comandamentului energetic de iarnă, inclusiv cu dispeceratul energetic naţional, IGSU şi distribuitorii. Am convocat de ieri seară o reuniune a Comandamentului pentru astăzi, ora 13:00. În acest moment, sunt afectate 175 de linii de medie tensiune”, a scris pe Facebook ministrul.
Condiţiile meteorologice includ ninsori abundente, vizibilitate scăzută spre zero şi rafale de vânt de peste 90-100 km/h, ceea ce înseamnă acces îngreunat în zonele afectate, precizează el.
”Până la ameliorarea condiţiilor meteorologice, intervenţiile sunt extrem de dificile. Echipele de tehnicieni ale Reţele Electrice Dobrogea, împreună cu efective suplimentare din regiunile Muntenia şi inclusiv Banat, sunt mobilizate pentru restabilirea alimentării cu energie electrică pentru toţi consumatorii afectaţi”, afirmă Burduja.
De asemenea, anunţă că a dispus remedierea tuturor defecţiunilor cauzate de vreme într-un termen cât mai scurt, ţinând cont de evoluţia condiţiilor din teren.
”Mulţumesc tuturor celor care fac eforturi deosebite în aceste condiţii pentru a asigura funcţionarea întregului sistem energetic naţional. Vom reveni cu concluziile reuniunii Comandamentului energetic de iarnă după ora 14”, afirmă Burduja.