Cea mai scumpă avere a BNR și cel mai valoros sediu din țară
Banca Națională a României (BNR) își asigură sediile și vilele de protocol din toată țara împotriva unor riscuri din cele mai diverse.
Valoarea totală asigurată a imobilelor Băncii Naționale a României depășește 530 de milioane de lei, echivalentul a peste 100 de milioane de euro. Cel mai scump sediu din țară este cel din Constanța, cu o valoare asigurată de peste 27,5 milioane de lei.
Banca Centrală a lansat pe 8 noiembrie 2023 o licitație pentru încheierea unui acord cadru privind ”prestarea serviciilor de asigurare pentru bunurile mobile si imobile din proprietatea BNR”. Este vorba despre ”servicii de asigurare legală și de asigurare împotriva tuturor riscurilor”, care cuprind atât asigurarea obligatorie (PAD), cât și cea facultativă (AF). Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 21.12.2023. În caietul de sarcini al licitației apar detaliat toate proprietățile BNR din țară, inclusiv cu valorile lor asigurate. Dacă, prin absurd, acestea vor fi distruse toate, Banca Națională va fi despăgubită cu peste 100 de milioane de euro.
Cea mai scumpă avere a Băncii Naționale
Cea mai scumpă avere a Băncii Naționale se află însă în București, unde sediile sale depășesc o valoare cumulată asigurată de 323 de milioane de lei. Numai sediul central al BNR reprezintă peste 101 milioane lei, în timp ce celebrul său sediu istoric de pe Lipscani depășește 120 de milioane de lei. Spre exemplu, valoarea asigurată pentru sediul central al BNR din Str. Doamnei nr. 8 depășește 101,4 milioane de lei, iar sediul administrativ din str. Lipscani nr. 25 are o valoare asigurată de peste 120,1 milioane de lei.
Dintre sediile administrative ale BNR din țară, cel mai scump este cel din Constanța, cu o valoare asigurată de 27.541.314 lei. Spre comparație, sediul BNR din Craiova este de 13.768.846 lei, cel din Iași de 6.500.809 lei, imobilul din Galați e 6.195.858 lei, sediul din Baia Mare 3.643.180 lei, cel din Ploiești- 2.450.190 lei, clădirea din Sibiu- 4.445.448,43 lei, sediul Suceava are o valoare asigurată de 5.351.418 lei, imobilul BNR din Timișoara este 7.943.491 lei, clădirea din Pitești – 7.104.052 lei, sediul din Bacău este 2.739.948 lei etc.
Și vilele de protocol ale BNR costă multe milioane de lei. Astfel, vila din Sinaia are o valoare asigurată de 13.467.292 lei, la care se adaugă alte câteva sute de mii pentru diverse anexe ale sale. De asemenea, vila din Păltiniș a Băncii Naționale e 3.607.765 lei, plus sume suplimentare pentru anexe, în timp ce vila din Snagov este evaluată la 1.332.781 lei, plus anexe. Spectaculos de scumpă este vila de protocol Oromolu a BNR din Vlăduceni (Vâlcea): 20.757.090,23 lei.
Asigurări pentru 19 riscuri
Asigurările facultative pe care BNR vrea să le închirieze acoperă nu mai puțin de 19 riscuri: incendiu, trăsnet, explozie, căderea aparatelor de zbor, cutremur de pământ, inundaţii, furtună (uragan, vijelie, tornade), grindină, prăbuşire şi/sau alunecare de teren produse din cauze naturale, greutatea zăpezii şi/sau gheţii, izbirea din exterior de către autovehicule, undă de şoc provocată de avioane (boom sonic), avalanşe de zăpadă, după caz, cădere accidentală de corpuri care nu sunt parte a bunului asigurat, greve, tulburări civile şi acţiuni ale unor grupuri rău voitoare, avarii accidentale ale instalaţiilor de apă, canalizare sau încălzire centrală, avarii accidentale la instalațiile de climatizare, precum și avarii la aparatele electrice, electronice, electrocasnice, inundaţie de la vecini (unde e cazul), vandalism.
Asigurarea facultativă și obligatorie a imobilelor BNR are o valoare estimată la peste 1,24 milioane de lei, în timp ce asigurarea facultativă a echipamentelor de procesat are o valoare de peste 176.000 de lei fără TVA.