Situație critică în Norvegia: 29 de bătrâni care s-au vaccinat împotriva coronavirusului au decedat
Situație critică în Norvegia! Crește numărul persoanelor de peste 75 de ani care s-au vaccinat împotriva coronavirusului. Până acum, 29 de persoane care au primit prima doză de vaccin au decedat, iar oamenii de știință analizează cu atenție ce grupuri să vizeze în programele naționale de imunizare.
În ultima perioadă au mai murit șase persoane și astfel a scăzut grupa de vârstă de la 80 la 75 de ani.
Până vineri, Pfizer/BioNTech era singurul vaccin accesibil în Norvegia.
„Toate decesele sunt legate de acest vaccin”, a transmis, sâmbătă, Agenţia Medicamentelor din Norvegia la solicitarea Bloomberg.
„Sunt 13 decese confirmate şi ar mai fi alte 16 pentru care se fac investigaţii”, a adăugat agenţia.
Toți cei care au murit aveau și alte probleme medicale
Toţi cei care au murit aveau şi alte probleme medicale grave.
„Majoritatea oamenilor au avut efectele adverse anticipate la vaccin, precum greaţă şi vomă, febră, reacţii locale şi înrăutăţirea stării generale”.
Ceea ce s-a întâmplat acum în Norvegia le-a determinat pe autorităţi să afirme că vaccinurile anti-Covid ar fi prea riscante pentru persoanele în vârstă sau cu boli în fază terminală, aceasta fiind cea mai precaută afirmaţie a unei autorităţi europene în sănătate.
Institutul norvegian de sănătate publică a apreciat că „pentru cei suferinzi, chiar şi cele mai slabe efecte adverse pot avea consecinţe serioase. Pentru cei cu speranţă de viaţă redusă, vaccinul este irelevant”.
Pfizer şi BioNTech colaborează cu autorităţile din Norvegia pentru investigarea deceselor, a precizat producătorul american, adăugând că autoritatea de reglementare din această ţară a stabilit că „numărul de astfel de incidente nu este până în prezent alarmant şi se află în parametrii anticipaţi”, a afirmat Pfizer, conform News.ro.
„Ştim că decese au mai fost înregistrate şi în alte ţări, dar nu avem datele complete”, a spus Agenţia. „Există diferenţe între ţări cu privire la persoanele care au prioritate la vaccinare, iar acest lucru va afecta rapoartele cu privire la efectele secundare, inclusiv numărul de morţi”, a continuat ea.
Norvegia recomandă în continuare tinerilor şi celor cu o stare de sănătate bună să se vaccineze. Dar ceea ce s-a întâmplat în această ţară este o avertizare timpurie cu privire la efecte, pe măsură ce ţările monitorizează situaţia imunizării.
Emer Cooke, noul şef al Agenţiei Europene a Medicamentului, a declarat că urmărirea eficacităţii vaccinurilor anti-Covid, mai ales a celor care se bazează pe noi tehnologii, precum ARN mesager, va constitui cea mai mare provocare din momentul în care vaccinurile se vor răspândi în toată lumea.