Alimente indicate în Postul Crăciunului, la fel de bune tot anul!
Leguminoase, soia, cereale, nuci, semințe, legume, fructe, pește… Sunt doar câteva soluții pentru hrana din timpul Postului Nașterii Domnului. Dar medicii nutriționiști spun că aceste alimente sunt la fel de bune și în restul anului. Iată și argumentele:
Leguminoasele –linte, fasole, mazăre, năut – preparate termic (ciorbe, mîncăruri), sub formă de paste ori adăugate în diverse salate, sunt gustoase și oferă numeroase beneficii. Potrivit nutriționiștilor, scad nivelul colesterolului, reglează nivelul zahărului în sânge, conțin vitamina B care ține sub control anxietatea, depresia și nivelul stresului, contribuie la eliminarea excesului de lichide din organism și fac parte dintre alimentele indicate persoanelor care vor să slăbească.
Soia este o proteină valoroasă pentru conținutul a nouă aminoacizi esențiali. Boabele de soia sunt o sursă bună de grăsimi saturate, de vitamina C, de fibre, calciu, fosfor, magneziu, fier. Și soia ajută la scăderea colesterolului și a riscului de boli cardiovasculare. Soia are un impact pozitiv asupra sistemului osos. Astfel, este recomandată femeilor în post-menopauză și, în general, persoanelor în vârstă, deoarece îmbunătățește rezistența oaselor. Cu toate beneficiile, nutriționiștii spun că nu trebuie să abuzăm de consumul de soia: poate reduce absorbția unor minerale printre care fierul, facilitând instalarea anemiei.
Cereale – porumb, orez, grâu, ovăz, secară, mei, quinoa, hrișcă – sunt pline de fibre, proteine și carbohidrați și sunt indicate pentru prevenirea cancerului de colon, a diabetului și bolilor diverticulare.
Să reținem că grîul, orzul, secara sunt cereale care conțin gluten și nu sunt recomandate pesoanelor cu boala celiacă sau intoleranță la gluten.
În schimb orezul, porumbul, hrișca, quinoa, meiul sunt cereale fără gluten și pot fi incluse în alimentație fără probleme.
Nuci, migdale, alune, toate sunt plăcute la gust și consistente, ele în sine putând fi gustări sățioase. De exemplu, nucile au un conținut bun de acizi grași omega 3, asemănător tipului de găsimi sănătoase din somon.
Nucile reprezintă un aliment bun pentru protejarea sănătății inimii: meține tensiunea arterială la valori normale și a fluxului sângelui. De asemenea, ține sub control nivelul zahărărului în sânge.
Migdalele conțin multe substanțe hrănitoare și benefice: fibre, vitamina E, magneziu, fosfor. Ele reglează nivelul colesterolului, mențin densitatea osoasă și protejează celulele creierului .
Semințe: cele de dovleac conțin acizi grași esențial, potasiu, fosfor și vitamina K, fiind indicate persoanelor care suferă de artrită sau au nivelul ridicat al colesterolului; cele de floarea soarelui sunt bogate în acid linoleic, fibre, magneziu și fitosteroli, care reduc absorbția intestinală a colesterolului; cele de in conțin acizi grași omega 3 cu proprietăți antiinflamatoare.
Semințele, nucile, migdalele… nu trebuie prăjite și mai ales nu trebuie sărate pentru a beneficia din plin de elementele nutritive conținute.
Legumele – anghinarea, conopida, morcovii, cartofii, varza, ciuperci… – sunt sățioase, deoarece conțin fibre care fac să ne simțim cu stomacul plin, temporizând digestia. Important de reținut sfatul conf.univ. dr. Maria Nițescu privind modul în care pregătim legumele. ”Nu prăjiți și nu procesați exagerat legumele! Chiar dacă vorbim de alimente sănătoase, o supă cremă de roșii și un piure de mazăre au efecte diferite la nivel digestiv comparativ cu o supă/ciorbă de roșii și o mâncare de mazăre. În cazul cartofilor, spre exemplu, niciodată nu vom pune semnul egal între cartofii prăjiți și o salată orientală”.
Pește: sursă de grăsimi bune
În postul religios, în unele zile, se consumă pește. În repetate rânduri, medicul nutriționist Mihaela Bilic subliniază că, ”în anotimpul rece, avem nevoie de mai multe grăsimi”. ”Și dacă somonul sau tonul nu sunt atât de accesibili ca pret, macroul, heringul, sprotul sau sardina sunt la îndemâna oricui. Nu e nevoie ca peștele să fie proaspăt, varianta congelată sau în conservă e la fel de sănătoasă”.
Mere, pere, gutui, citrice, banane, fructe de pădure… Fructele pot fi un desert plăcut la gust și mai cu seamă excelent pentru menținerea sănătății. La aceste fructe, nutriționiștii mai adaugă și avocado, pentru că este sățios, oferă grăsimi bune și scade colesterolul.