De Crăciun, ministrul Barbu mănâncă porc crescut chiar de tatăl său
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a făcut noi precizări cu privire la creşterea şi tăierea porcilor în România, precum şi despre preţurile alimentelor de bază.
„Porcul nu trebuie interzis şi nu se va interzice niciodată în România, iar ideea acordării de tichete pentru achiziţia de carne e o mare prostie, pentru că încurajează consumul de carne de porc din străinătate”, a declarat, sâmbătă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la un târg de produse tradiţionale organizat în Capitală.
„Porcul nu trebuie să fie interzis, este o tradiţie. Şi eu voi merge de sărbători la părinţi şi tatăl meu, care chiar dacă este cadru didactic ieşit la pensie, ne creşte trei porci – unul pentru mine, unul pentru fratele meu şi unul pentru ei. Deci, lucrul acesta nu se va interzice niciodată în România, iar cine spune că vom da tichete, e o mare prostie. Prin acele tichete încurajăm consumul de carne de porc din străinătate”, a spus Barbu.
În ceea ce priveşte plafonarea preţurilor la o serie de alimente de bază, ministrul Agriculturii a susţinut că efectele aplicării Ordonanţei specifice s-au văzut şi au venit în sprijinul familiilor cu venituri mici şi medii din România.