Lovitură pentru fermieri: Combinatul de îngrășăminte chimice de la Târgu Mureș suspendă producția în decembrie
Vești proaste pentru fermierii români. Combinatul chimic Azomureș Târgu Mureș își suspendă din nou producția de amoniac și îngrășăminte, în luna decembrie, din cauza lipsei „unui angajament strategic clar din partea autorităților”.
Nu este, însă, prima dată când se întâmplă acest lucru. De altfel, în 2022, combinatul a funcționat doar câteva luni, în rest activitatea a fost oprită.
Anunțul conducerii Azomureș vine în contextul în care pe piața românească intră la greu îngrășăminte din Bulgaria, unde statul subvenționează gazele pentru sectorul producției de îngrășăminte chimice, ca să nu mai vorbim de frauda fiscală la import, portul Constanța fiind principala poartă de intrare, după cum se arată într-un comunicat al companiei.
Reprezentanții Azomureș susțin că de la reluarea producției în octombrie, costurile cu gazele naturale au cunoscut o majorare de circa 40%, care nu are nicio legătură cu conflictul din Fâșia Gaza. Oricum piața europeană a gazelor rămâne semnificativ mai scumpă decât alte părți industrializate ale lumii (de aproape 5 până la 10 ori mai mare), deși există rezerve de gaze în regiune, arată conducerea Azomureș.
„Statul român are la dispoziție diverse pârghii de sprijin pentru marea industrie care decurg din propriile resurse energetice, ceea ce este o diferență cheie față de UE în general – dar din păcate nu le folosește. Drept urmare, chiar dacă celelalte țări producătoare de gaze din lume construiesc noi fabrici de îngrășăminte și alte state membre au pus în aplicare pachete de miliarde de euro în ultimii ani pentru a se asigura că industriile mari continuă activitatea de producție, în România, Azomureș – ultima companie de acest gen – se luptă pentru a rămâne operațională”, a declarat Josh Zacharias, directorul general al Azomureș.
Fermierii români, cei mai afectați
Reprezentanții Azomureș solicită autorităților să susțină industria de îngrășăminte din România, pentru că există pârghii în acest sens. Directorul general al Azomureș avertizează că în lipsa unor măsuri de susținere, se profilează o criză în agricultura și industria românească, în condiția în care inflația locală pune presiune asupra costurilor, dar și din cauza practicilor anticoncurențiale și a viitoarei taxe de 1% pe venituri.
„Calculăm o reducere de 3% a profitabilității pentru fermierii din România datorită efectului multiplicator al achizițiilor de inputuri, plus veniturile impozitate din vânzarea recoltelor. Este o tragedie ce se derulează cu încetinitorul”, a afirmat Josh Zacharias.
Cei mai afectați vor fi fermierii, care în lipsa unui producător local vor fi nevoiți să plătească în plus pentru inputurile aduse din import. În același timp, mai există și povara certificatelor de carbon impuse de UE producătorilor europeni, spre deosebire de concurenții din afara UE.
„Lupt pentru a asigura peste 1.000 de locuri de muncă directe și alte 2.000 de locuri de muncă ce se bazează direct pe Azomureș pentru existența lor, și asta înainte să luăm în considerare zecile de mii de fermieri care au contat pe îngrășămintele Azomureș în ultimii 60 de ani”, a adăugat Josh Zacharias.
Provocările momentului
„Lipsa de acțiune a autorităților” a dat naștere și la alte provocări, susțin reprezentanții Azomureș, cum ar fi subvențiile pentru gaze alocate în Bulgaria (România nu are o politică similară și, ca urmare, importurile bulgare de îngrășăminte în România sunt în creștere); supraoferta de gaze subvenționate în România (deși există un surplus semnificativ de gaze naturale tranzacționate de Transgaz, gazul suplimentar nu este pus la dispoziția pieței, pentru că marii producători nu au voie să realoce către consumatori industriali, precum Azomureș). Nu în ultimul rând, este vorba de fraudă fiscală la import, cum s-a întâmplat în luna noiembrie, când o navă cu 30.000 de tone de uree a intrat în portul Constanța cu documente false pentru a evita taxele și sancțiunile, iar până când autoritățile s-au sesizat, jumătate din marfă dispăruse deja).
Deși a prezentat soluții concrete în numeroase ocazii, autoritățile nu au oferit niciun fel de sprijin pentru a redresa situația, susține conducerea Azomureș.
„Lupta companiei are în vedere atât provocările pieței, cât și lipsa de politici eficiente”, concluzionează Josh Zacharias, făcând un apel către autorități să creeze urgent un comitet strategic care să ia în discuție securitatea input-urilor pentru agricultură, precum și viitorul industriei agricole românești în general”, se mai arată în comunicat.
Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte din România cu o producţia anuală, în condiţii normale de funcţionare, de 1,6 milioane de tone de îngrăşăminte, din care aproximativ 75% are ca destinație fermelor româneşti.
Compania face parte din grupul elveţian Ameropa, unul dintre cei mai mari traderi de îngrăşăminte şi cereale la nivel global.