Subvenția pentru motorină în agricultură, menținută până în 2026
Guvernul a decis ca subvenția pe care agricultorii o primesc pentru achiziția de motorină va fi menținută în vigoare cel puțin până în 2026.
Guvernul a decis, în şedinţa de vineri, prelungirea schemei de ajutor de stat destinată fermierilor pentru achiziţia motorinei, a informat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
În prezent, subvenţia este de 1,529 lei/litrul de motorină, dar va fi ajustată după anunţarea noilor praguri de accizare.
„Fermierii români, persoane fizice şi juridice, vor beneficia şi în următorii trei ani de subvenţia pentru achiziţia motorinei utilizate în agricultură. Guvernul a prelungit astăzi schema de ajutor de stat pentru agriculturi până la finalul anului 2026. Pentru anul în curs, subvenţia acordată este de 1,529 lei/litrul de motorină, iar după anunţarea noilor praguri de accizare, în luna ianuarie, probabil, anul viitor, se va ajusta şi acest prag de subvenţie”, a declarat Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria.