Iulia Matei: Susținem promovarea coeziunii sociale ca pilon esențial al acțiunii la nivel UE
Secretarul de stat pentru afaceri europene Iulia Matei a participat luni, 18 ianuarie 2021, la reuniunea informală a miniștrilor și secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre UE, desfășurată în format videoconferință.
Agenda reuniunii a inclus prezentarea priorităților Președinției portugheze la Consiliul UE, o informare cu privire la stadiul organizării Conferinței privind viitorul Europei și o discuție privind coordonarea la nivelul UE din perspectiva gestionării pandemiei de Covid-19.
În intervenția sa referitoare la prioritățile Președinției portugheze a Consiliului UE, secretarul de stat Iulia Matei a salutat obiectivele formulate, acestea reflectând importanța revenirii la prioritățile strategice pe termen lung ale Uniunii, în paralel cu continuarea eforturilor de gestionare a crizei pandemice. A apreciat prioritatea acordată eforturilor de relansare, în special prin implementarea viitorului buget UE și a planului european de relansare. De asemenea, Iulia Matei a exprimat susținerea pentru obiectivul Președinției de promovare a coeziunii sociale, ca pilon esențial al acțiunii la nivel UE, în special în contextul post-criză.
În același timp, oficialul român a reiterat susținerea pentru continuarea dialogului, în cadrul Consiliului Afaceri Generale, cu privire la noul mecanism general privind statul de drept, precum și pentru avansarea discuțiilor referitoare la Conferința privind viitorul Europei și relațiile viitoare UE-Marea Britanie, post Brexit. De asemenea, secretarul de stat Iulia Matei a salutat agenda consistentă a Președinției în privința relațiilor externe ale Uniunii, evidențiind importanța viitorului Summit al Parteneriatului Estic, precum și a politicii de extindere.
În cadrul discuției privind gestionarea pandemiei de Covid-19, Iulia Matei a reiterat susținerea pentru menținerea unei abordări coordonate, în special din perspectiva campaniilor de vaccinare în derulare și a măsurilor de limitare a răspândirii virusului și a subliniat importanța unei campanii de comunicare coordonate la nivelul UE pe tema vaccinării. Cu referire la posibila introducere a unui certificat de vaccinare, secretarul de stat Iulia Matei a subliniat necesitatea unei analize atente, inclusiv din perspectiva prevenirii unor eventuale abordări discriminatorii și restrictive cu privire la libera circulație în cadrul UE.
De asemenea, secretarul de stat Iulia Matei a susținut menținerea funcționalității pieței interne și a liberei circulații a persoanelor și mărfurilor, cu respectarea recomandărilor Comisiei Europene privind „culoarele verzi”.