Taylor Swift, Persoana Anului 2023

Publicat: 09 dec. 2023, 21:00, de Alice Gherman, în LIFESTYLE , ? cititori
Taylor Swift, Persoana Anului 2023
https://time.com/

Taylor Swift a fost desemnată de revista „Time” drept „Persoana Anului 2023”. Motivația alegerii celor de la Time”? A adus bucurie într-o lume care avea nevoie disperată de ea!”.

La titlul de „Persoana anului 2023” au concurat mai multe personalități din întreaga lume. Printre finaliști s-au numărat: Vladimir Putin, Xi Jinping, regele britanic Charles al III-lea, președintele Rezervei Federale americane, Jerome Powell, șeful OpenAI – Sam Altman, greviștii de la Hollywood, procurorii care l-au pus sub acuzare pe Donald Trump și Barbie, personajul din filmul cu același nume, care a înregistrat un succes de box-office extraordinar anul acesta. A câștigat însă cântăreața Taylor Swift.

La 33 de ani, vedeta americană de muzică pop dar și country a cucerit industria muzicală internațională cu un turneu care a avut un succes extraordinar –  „The Eras Tour”. Turneul mondial al cântăreţei a obţinut în 2023 încasări record de 1 miliard de dolari. Turneul s-a clasat pe primul loc în clasamentul vânzărilor de bilete în perioada de 12 luni cuprinsă între 17 noiembrie 2022 şi 15 noiembrie 2023.

Succesul extraordinar al turneului „The Eras Tour”a făcut ca multe concerte ale artistei să fie proiectate și în cinematografe, iar Taylor Swift a fost pe primul loc în box office-ul nord-american în weekendul în care a fost lansat filmul său.

„O mare parte din ceea ce a realizat Swift în 2023 este greu de măsurat (…) Ea s-a angajat să dea valoare visurilor, sentimentelor și experiențelor oamenilor, în special ale femeilor, care se simțeau neglijate și subevaluate”, a declarat editorul-șef al revistei „Time”, Sam Jacobs.

Sam Jacobs a adăugat că: „Pentru că și-a construit o lume proprie, dar a făcut loc pentru atât de mulți alții, pentru că a făcut din povestea ei o legendă globală, pentru că a adus bucurie într-o lume care avea nevoie disperată de ea, Taylor Swift este Persoana Anului 2023 pentru Time.”

Anul trecut, acest titlu a fost acordat președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.