BRCI a lansat o platformă bancară exclusiv digitală
Banca Română de Credite și Investiții a lansat MIND, o platformă exclusiv digitală, care poate răspunde nevoilor bancare ale clienților online. Înrolarea se face pe site-ul băncii, în secțiunea Vreau Cont Total Digital.
„Pentru BRCI, MIND înseamnă o transformare digitală în cadrul serviciilor financiare. Serviciile bancare tradiționale au însemnat vizitarea băncilor pentru fiecare tranzacție, iar administrarea contului se realiza având toate declarațiile pe hârtie. Odată cu MIND, există opțiunea de a lucra fără hârtie și de a obține toate informațiile necesare online. Clienții se pot conecta, își pot accesa istoricul conturilor oricând doresc și mai ales, exclusiv online, pot beneficia de oferta avantajoasă a băncii pentru depozite. BRCI își propune să aducă soluții digitale pentru nevoile clienților noștri și soluții de finanțare a nevoilor de creditare pe termen scurt, prin servicii de factoring domestic și de export, forfetare acreditive sau linii de credit.”, spune George Ciobănașu, Președintele Consiliului de Supraveghere al BRCI.
Fiind o platformă 100% digitală, pentru a-și deschide un cont, utilizatorii se pot înregistra online pe site-ul băncii. Simplificând tot procesul fizic, înrolarea se realizează de pe site-ul băncii accesând Vreau Cont Total Digital. Viitorii utilizatori trebuie să aibă acces la un calculator, laptop sau telefon cu cameră web, microfon și conexiune la internet și să dispună de cartea de identitate. Ulterior, după aprobare, utilizatorii înrolați pot descărca aplicațiile BRCI Mobile și BRCI Secure și pot beneficia de oferta BRCI la depozitele în Lei.
Printre principalele obiective strategice ale BRCI pentru perioada 2020-2023, se numără: optimizarea operațiunilor prin implementarea unor noi instrumente digitale pentru retail, ce vor fi oferite în România și spațiul CE, optimizarea resurselor umane prin recrutarea unui număr adecvat de specialiști care să contribuie la realizarea noii strategii a băncii și creșterea activității pe zona de retail și IMM. Aplicația BRCI Mobile pentru mobile banking este dedicată clienților persoane fizice. Ea se poate găsi pe Google Play și pe Apple Store. De asemenea, BRCI Secure, necesară pentru plățile online cu cardul, este disponibilă în ambele magazine online.