Cine este românul care a colonizat Patagonia, a fost rege și a bătut monede de aur

Munții  „Carmen Sylva”, „Lago Broșteni”, „Rio Ureche”, „Punta Sinaia”, „Rio Lahovary”. Sunt nume ale unor locuri din Țara de Foc. Cel care a botezat astfel aceste țărmuri pustii bătute de vânturi aspre este românul Iulius Popper, ajuns la acest capăt al lumii în 1886.

Într-o iarnă, în Bucureștiul de acum aproape o sută șaptezeci de ani, se năștea un personaj ce avea să încalce toate tiparele : Iulius Popper.  Avea douăzeci și ceva de ani când a ajuns pe această cea mai îndepărtată bucată de pământ a Argentinei și străbătuse deja China, Japonia, Alaska, Americile de la nord la sud, Cuba și Brazilia. Căuta, ca mai toți exploratorii din epocă, aur, și se pare că l-a și găsit.

La vremea aceea, Ushuaia era un teritoriu practic neexplorat  înconjurat de păduri bogate și constituia un port natural bine protejat.

Căutători de aur în „râpa dezolării”

În 1879, căpitanul de fregată chilian Montaner pleacă într-o expediție în Țara de Foc, unde găsește pepite și nisip aurifer. Ca urmare, chilienii aduc aici utilaje de dimensiuni și în cantităti semnificative pentru vremea aceea, dar dezamăgiți de ariditatea și de pustietatea peisajului, își abandonează visele de înnavuțire și lasă în cele din urmă totul în paragină. Popper află despre această poveste pe când era în Brazilia. Pleacă către Buenos Aires, unde pătrunde în societatea politică și în cea a oamenilor de afaceri, pe unii dintre ei convingându-i să investească în găsirea aurului din această „râpă a dezolarii”, cum singur o numește.

 Astfel că la începutul anului 1886 compania „El Dorado” îl trimite pe Popper la Cabo Virgenes pentru a estima șansele unei exploatări miniere. Iată-l deci, curând, îmbarcat pe un vapor englez ce venea de la Montevideo, înarmat cu tot materialul indispensabil pe care îl putea prevedea: un prodigios instrumentar geologic, puști, aparate fotografice, alimente, îmbrăcăminte de iarnă, o duzină de catâri și câțiva cai. Odată debarcat, avea să constate că în Golful San Sebastian se află într-adevăr aur, în cantități semnificativ mai mari decât în restul Patagoniei. Așa că va nota: „Aurul se găsește amestecat în nisipul adus de apa din munți, iar spălarea acestuia o realizeză periodic valurile enorme de pe țărmul oceanului.”

Și-a angajat o grupare de mercenari austrieci

La 5 martie 1887 Popper ține o conferință sub auspiciile Institutului Argentinian de Geografie. Vorbește simplu și clar, desfășoară hărți, fotografii și ustensile indigene, exhibă mostre de nisip aurifer și își convinge audiența să participle la o subscripție publică de acțiuni pentru a înființa societatea „Compania Anonima Lavadores de Oro del Sur”. În consecință, cesionează terenurile descoperite și debarcă în San Sebastian în 1887, unde începe construirea de locuințe pentru muncitori și de instalații de spălare a aurului. Colonia întemeiată de românul Julius Popper se va numi „El Paramo” (Pustiul), iar în ea se vor instala aproape o mie de oameni.

În câteva săptămâni, ajunge să producă aproximativ un kg. de aur pe zi, veste care atrage valuri de aventurieri, cei mai mulți – marinari sau pușcăriași evadați, via Punta Arenas. În fața acestui asalt cât se poate de nedorit, Popper se vede obligat să-și angajeze o grupare de mercenari austrieci. Apoi cere aprobare la Buenos Aires pentru a înființa un comisariat de poliție, în fruntea căruia își numește fratele- Maximilian.

La intoarcerea în „El Paramo”, surpriză: „echipa” lui dispăruse cu cele 24 de kg. de aur obținute, abandonând așezarea. Cât se poate de determinat, Popper prinde fugarii, recuperează aurul și purcede la întemeierea de noi colonii.

Popper a deținut o armată proprie și a bătut monede de aur

Anul 1889 aduce cu sine o altercație chiliano-argentiniană, cunoscută sub numele de „lupta din colonia Beta”, în care inginerul nostru înfruntă câțiva căutători de aur din Chile, aceștia îi distrug instalațiile și dau foc coloniei, Popper își aduce aminte de rezistența lui Decebal în războaiele cu romanii și găsește o cale să-și pună dușmanii pe fugă. Nu însă  fără pierderi ireparabile, căci la sfârșitul anului Compania „Lavadores de Oro del Sur” își anunță falimentul.

Hotarârea lui Popper pare întrecută doar de tenacitatea sa, căci la scurt timp obține de la autorități privilegiul de a deține armată proprie, bate monede de aur de 1 și 5 grame, iar în 1891 imprimă timbre poștale cu inițialele sale. Se va justifica destul de convingător : „Așezările mele din Țara de Foc se află deseori fără nicio legătură de comunicare cu restul continentului pentru perioade de mai mult de șase luni. Acolo muncitorii nu lucrează ca salariați, ci primesc o casă, unelte și mașini de lucru gratis, precum și o parte din aurul pe care îl extrag din sol […] iar mesagerii mei merg pe cale terestră traversând deșertul călare între localități lipsite de vreun mijloc de comunicație. Acești mesageri, pe lângă salariu, primesc ca stimulent pentru a evita pierderea corespondenței, pentru fiecare scrisoare pe care o duc la destinație, un timbru pe care îl utilizează sau îl schimbă, primind în locul lui aur efectiv.”

În mod evident, în încăpățânarea lui de a întemeia o lume, Popper reușește să-și facă dușmani nu numai în rândul căutătorilor de aur chilieni, ci și între guvernatorii argentinieni, cărora acest aventurier venit de niciunde le submina autoritatea, permițându-și să emită timbre și să bată monedă cu numele său, să-și facă armată, șosele și telegraf ! Unul dintre ei îl amenință cu arestul și îl dă în judecată. Șicana se va dovedi însă de rău augur în ce îl privește, căci argentinianul sfârșește prin a fi demis, ca de altfel și succesorul său, căci „regele” Popper îi va veni și lui de hac.

Determinarea lui Popper pare de neînvins, cel puțin pentru moment, căci după nu mult timp acest vizionar ajuns la capătul lumii prezintă Congresului Argentinian planurile sale de colonizare, începe construirea de biserici și case pentru două mii de locuitori și își anunță intenția de a aduce din Europa alte o sută de familii și patruzeci de mii de oi. În timpul acesta planifica o călătorie la Polul Sud !

În Patagonia se mai aud și azi cuvinte în limba română

Nu trece prea mult timp însă până i se intentează un nou proces la Buenos Aires, de această dată fiind învinuit de a fi „ucigaș de indieni”- expresie în deplin acord cu istoriografia și cu mitologia argentiniană. Acest proces avea să fie ultimul din viața acestui incredibil personaj, și se va termina neclar, ca urmare a morții sale, altfel rămasă încă multă vreme subiect de dispută: este găsit mort, la 6 iunie 1893, în casa sa din Buenos Aires, la vârsta de 36 de ani. Nu se știe nici astăzi dacă a murit asasinat, ca urmare a unui atac de cord, sau s-a sinucis.

După propriile sale afirmații, consemnate în registrele oficiale din Buenos Aires și Punta Arenas, Julius Popper ar fi extras din Țara de Foc șase sute de kg. de aur! Sigur e ca cincizeci și patru de ani mai târziu, la București, sora lui a fost asasinată de ucigași în căutare de aur.

Inginer, membru corespondent al Societății Regale de Geografie din București, Popper a lăsat în urma sa colonizarea Patagoniei, sistematizarea Havanei, orașe pe care le-a întemeiat, monede, timbre, o mașinărie de spălat aur și câțiva munteni moșneni duși acum o sută șaptezeci de ani la capătul lumii. Aceștia au avut urmași, urmașii lor au avut urmași, așa încât în Patagonia se mai pot auzi și astăzi câteva cuvinte în română.