Gabriel Avrămescu și-a dat demisia din PNL! Merge la ASF
Adrian Mocanu este noul președinte al PNL Buzău.
Fostul deputat Adrian Mocanu a fost desemnat președinte interimar al organizației județene a Partidului Național Liberal (PNL), în urma demisiei deputatului Gabriel Avramescu.
Acesta din urmă va merge la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în funcția de prim-vicepreședinte.
Adrian Mocanu, cunoscut pentru parcursul său complex de traseism politic, adaugă acum un nou episod la lista sa lungă de afilieri partizane: PSD-UNPR-PSD-PSRo-PMP-ALDE-PMP-AUR. De asemenea, el a fost implicat anterior, alături de fostul senator Ion Vasile, într-o încercare de preluare a conducerii organizației județene a PNL înaintea alegerilor locale din 2016.În interiorul partidului, se vehiculează informații despre intenția de a realiza o alianță solidă între partidele de dreapta la nivel local, cu scopul declarat de a contracara influența PSD-ului în Buzău.