Percheziții DNA la sediile a trei instituții publice
Procurorii DNA au descins la sediile a trei instituții publice din București, într-un dosar care vizează infracțiuni de corupție, comise de funcționari publici, în cursul anului 2023.
Anunțul a fost făcut de DNA la scurt timp după ce în mediul online a apărut o informație potrivit căreia au avut loc mai multe percheziții ale procurorilor la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) dar și la spitalele Colțea și Sf. Luca.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, comise de funcționari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziție publică, care prevedea implementarea în cadrul unor spitale din București a unor servicii IT”, transmite DNA într-un comunicat.
„În cursul zilei de 12 decembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare la sediile a 3 instituții publice din București.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, mai transmite DNA.