Dumitru Buzatu, fostul preşedinte al CJ Vaslui, trimis în judecată de DNA
Dumitru Buzatu, fostul preşedinte al Consiliului Județean Vaslui, care se află în arest preventiv, a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia de luare de mită, a anunţat, vineri, DNA.
De asemenea, în același dosar, un alt inculpat, expert, aflat în arest la domiciliu, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.
Procurorii susțin că, în anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri europene, între Consiliul judeţean Vaslui şi o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziţie publică care viza reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui.
În 2021, când lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, între reprezentantul firmei respective, martor în cauză, şi Buzatu Dumitru, preşedintele Consiliul judeţean Vaslui, ar fi apărut neînţelegeri referitoare la plata facturilor. Mai precis, este vorba de o sumă de aproximativ 3.000.000 euro şi implicit legat de valoarea mitei care trebuia remisă către Buzatu.
”În acest context, Consiliul judeţean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială (al cărei obiect de activitate este realizarea de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică) administrată de inculpatul, expert, pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate. După întocmirea raportului de expertiză, în perioadele 27-29.06.2022 şi 07.02.2023-26.04.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 mii de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul judeţean Vaslui şi implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini). De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenţi din cadrul Consiliului judeţean Vaslui şi că-i va determina pe aceştia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate”, arată DNA.
Expertul a primit în 2 martie 2023 şi 27 aprilie 2023 suma totală de 714.000 de lei. După remiterea sumei, inculpatul ar fi înaintat CJ Vaslui documentaţia tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită şi acceptată de către factorii decidenţi din cadrul instituţiei publice, iar printre ei s-a aflat și inculpatul Buzatu Dumitru.
Acesta ar fi pretins indirect, în perioada 08.05 – 07.09.2023, de omul de afaceri respectiv sume de bani, reprezentând 10% din valoarea de aproximativ 3.000.000 euro.
La data de 22 septembrie 2023, ”inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, precizează DNA.
Procurorii au dispus instituirea de măsuri asiguratorii asupra a 20 bunuri imobile (apartamente, case, construcţii, terenuri) ce aparţin celor doi inculpaţi. De asemenea, s-a pus sechestru asupra unor sume de bani, ridicate din casa lui Dumitru Buzatu. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunerea menţinerii măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.