Primul baterist al trupei AC/DC, Colin Burgess a murit
Colin Burgess, bateristul formulei originale a trupei de hard rock AC/DC, la începutul anilor 1970 a încetat din viață. Muzicianul avea 77 de ani.
„Foarte trist să aud de moartea lui Colin Burgess”, se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a trupei, publicată vineri seara, notează The Guardian.
„A fost primul nostru baterist și un muzician foarte respectat. Amintiri fericite, odihnește-te în pace, Colin”, se mai precizează.
Până la momentul actual, nu se știe cu exactitate cauza care ar fi condus la producerea decesului.
Cine este Colin Burgess?
În luna noiembrie a anului 1973, Colin Burgess era parte din prima formulă AC/DC. Un an mai târziu, în 1974 bateristul a fost dat afară din trupă pe motiv că a urcat beat pe scenă. Artistul a cântat pe single-ul de debut al trupei, „Can I Sit Next To You, Girl?”
În ciuda acestui incident, bateristul nu a renunțat la cariera sa muzicală și a format trupa de hard rock His Majesty. De asemenea, acesta a cântat și cu trupa australiană Dead Singers.
De-a lungul timpului, Colin Burgess a fost supus unor serie de provocări. Artistul a supraviețuit unui accident de mașină grav când călătorea alături de fratele său la o petrecere de lansare a albumului.
Cei doi și-au reluat cariera și au făcut obiectul unui film documentar despre revenirea lor, cântând în cele din urmă în The Burgess Brothers Band și, mai târziu, în Burgess Burgess.