12:53, 14.06.2024 • Ultimă oră
Microbuz răsturnat în șanț. O persoană a murit, iar alte 6 sunt rănite
Un accident grav a avut loc în localitatea Corbii Mari din Dâmbovița, când un microbuz s-a răsturnat în șanț. În urma acestui incident, o persoană a murit, iar alte șase au fost transportate la spital.
„La locul intervenţiei au fost alocate o maşină de stingere, şase echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare şi trei ambulanţe SAJ. În sprijin intervine şi ISU Teleorman cu o maşină de stingere şi un echipaj SMURD. Totodată, alte două ambulanţe SAJ din judeţul Teleorman au fost trimise la eveniment”, a transmis ISU Dâmboviţa.
Circulația a fost blocată. Polițiștii aflați la fața locului încearcă să afle cauza care a condus la producerea accidentului.
„Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului”, mai informează IPJ Dâmboviţa, conform Agerpres.
19:34, 09.05.2024 • Ultimă oră