Canditarură surpriză la Primăria Capitalei! Tăricenu se vrea primar
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei. Tăriceanu a declarat într-o conferință de presă că a luat decizia de a intra pentru că în București a constatat că nu candidează niciun „liberal”.
NU există un candidat liberal
„Am constatat că în București nu există niciun candidat liberal. Nicușor Dan nu are un profil liberal. Bucureștiul de 30 de ani are un electorat liberal și cred că are nevoie de o reprezentare pe măsură. Sunt de 30 de ani liberal și cred că, având în vedere că trecem printr-o perioadă grea, nu este timp de experimente, este nevoie de oameni cu experiență și de oameni cu greutate. Experiența pe care am acumulat-o ca prim-ministru, președinte al Senatului sunt extrem de utile pentur a clădi o viziune pentru orașul București. Am o responsabilitate față de colegii mei din partid. Pestetrei sferturi dintre organizațiile din teritoriu au hotărât să meargă pe liste individuale.Într-un eveniment separat vom lansa candidații la sectoare” a spus Tăriceanu. Acesta a adăugat că vrea să dea Capitalei mai multe elemente pentru ca Bucureștiul să devină unul liberal.
Liste pentru Tăriceanu
”Două liste strâng mai multe voturi decât o listă comună. Mi-aș fi dorit ca alegerile locale să dea drumul unui proiect mai amplu, USL 2024. Din păcate, anumite decizii au făcut acest proiect nerealizabil, practic fiecare partid dorește un rezultat cât mai bun”, a mai spus Tăriceanu.