Despre un sfârșit de lume văzut într-un sfârșit de an

„Anul ăsta nu avem bani de cadouri sau de ieșit în oraș. Vom sta cu copiii acasă, împreună, doar noi”, ne-a mărturisit, într-o seară ploioasă, ospătărița care ne-a servit masa mie și francezilor cu care eram la masă într-un restaurant din Franța. Din zona Brive, mai exact.

Într-un alt restaurant, un argentinian care a luptat în Legiunea Străina mai bine de 7 ani, actualmente bucătar, mi-a spus că a ajuns la capătul puterilor în bucătărie (!!!), acolo unde muncește singur și 60 de ore pe săptămână. Și banii tot nu îi ajung, pentru că trăiește din salariul minim pe economie. Asta se întâmpla în Sarlat, o zonă turistică în care se trăia bine pană acum câțiva ani. Tot acolo unde am întâlnit și singurul cuplu de „conspiraționiști” nevacciniști francezi, fiecare nepierzând ocazia să-mi povestească despre multele morți subite, cancere și avc-uri care s-au întâmplat în imediata lor proximitate, printre rude, prieteni și vecini. Am ascultat doar, evitând pe cât posibil să mă adâncesc într-un subiect care este încă extrem de dureros pentru mine.

În zona Avignon altcineva mi se plângea că nu mai încălzește decât două camere din casă, alea în care trăiește și doarme, restul fiind închise. În schimb, tot acolo, la câțiva km de casa parțial încălzită, exact în fața catedralei de lângă Palatul Papilor, în mijlocul străzii, în plină zi, un grup gălăgios acompaniat de niște lăutari chiuiau și dansau în jurul unor tineri proaspăt căsătoriți. Restul nuntașilor, „greuceni”: ochelari d-ăia cât juma’ de față, țoale și încălțări sclipicioase, țipătoare chiar, dar de „super mărci” italienești, desigur, ceasuri și bijuterii cu mult aur… cam ca orice cocalar care se respectă și pe la noi!

Erau niște magrebieni care cântau și dansau d-ale lor, în timp ce nu departe, în fața Primăriei, îi aștepta un G Klasse nou nouț lângă care stătea mândru „o ceafă lată”. Francezii treceau, se uitau și tăceau. Erau resemnați, căci este o realitate care nu mai e nouă de foarte multă vreme, dovadă fiind cârdurile de copii ce vizitau Palatul însoțiți de profesori și câțiva părinți, covâșitoarea majoritate fiind „gri”, și copiii, și profesorii, și părinții.

În toată zona pre-orășenească a Lyon-ului, de la 22.30 până la 6 dimineața lumina este stinsă, e beznă pe toate străzile din toate orășelele și satele din întreagă zonă!

O beznă ce-mi amintea de străzile „de pe vremea lu’ Nea Nicu” și în care niște amici ai unor prieteni francezi mă întrebau, în fața unui pahar de vin, dacă noi, ortodocșii, sărbătorim Crăciunul și „credem în Iisus”.

Au rămas surprinși când le-am spus că da, că de fapt doar unele „detalii”, precum Filioque sau „imaculata concepția” despart cele două biserici care au fost una până în 1054. O doamnă a răspuns mirată, „imaculată concepția?!?”, doar nu credeți că Iisus a fost născut „fără sămânță” cum se spune. După ce i-am spus că nu la asta se referă „imaculată concepția” i-am răspuns că, desigur, cred în nașterea Domnului fără tată, din mamă, și fără mamă din Tată. A rămas surprinsă… explicându-mi că e imposibil, că știința… desigur! Știu. Am schimbat repede subiectul și, inevitabil am ajuns în Ucraina, acolo unde, surprinzător, toată lumea a fost de acord că rușii vor învinge, prilej cu care am putut constata odată în plus un antiamericanism manifest al francezilor, la care nu mă așteptam, nu în forma asta atât de virulentă, pe care nu o găsești decât rar în țările din est. De asemenea, toți am fost de acord că presa MSM și rețelele de socializare manipulează și că prin excesul de informații ascund chestiuni esențiale. Le-am dat și un exemplu: i-am întrebat dacă știau cu ce se ocupă soțul doamnei Ursula von der Leyen. Răspunsul a fost: „Cine? Ursula cine?”

Am făcut un scurt istoric după care m-am retras în camera pusă cu generozitate la dispoziție de amicul meu… aveam un avion de prins de dimineață, foarte „de dimineață”.

Asta vă pot povesti despre cele 3 zile și peste 1.200 km alergați pe străzile și autostrăzile din Franța înaintea Crăciunului din 2023 (da, unii mai trebuie să și muncească, neavând norocul să se angajeze prima oară la peste 30 de ani direct pe funcții oferite de generosul stat român). A, ar mai fi ceva: nu m-au mai șocat prețurile, deloc, ba dimpotrivă – în multe locuri (chiar și în restaurantele din centrul orășelelor turistice prin care am trecut) prețurile sunt mai mici decât în România.

Cam asta e Europa azi, văzută fără „filtru” și de la „firul ierbii”, după doi ani de pandemie, doi ani de război (oficial nepierdut încă) și peste 50 de ani de progresism: sărăcie, întuneric, frig, amestec, superficialitate și „ignorantism” programatic – toate, politică de stat. A oricărui stat. De fapt, este vorba despre o politică globală pe „Planeta mică”, o politică armonizată în toată „lumea civilizată”. Asta înseamnă globalismul!

Înseamnă apusul civilizației de sorginte europeană. Ba chiar sfârșitul „rasei albe”, o rasă din care trebuie să te simți vinovat că faci parte, o vinovăție care poate fi ștearsă doar prin renunțare la tradiție și identitate, la credință, la cultură și, neapărat, prin metisare.

Îmi veți spune că nu e momentul să vorbim despre astea, acum, în vremea cadourilor și a meselor îmbelșugate.

Probabil că aveți dreptate. Dar toate astea ar trebui să ne facă să ascultăm și să urmăm exemplul ospătăriței franțuzoaice despre care v-am spus la începutul articolului: „Să stăm acasă, cu copiii, cu părinții, doar noi!” Și de-acolo, oricât de puțin îmbelșugată ar fi masa, să nu uităm să îi ajutăm pe cei mai amărâți decât noi, căci sunt mulți, din ce în ce mai mulți! Și, mai ales, să le spunem celor care sunt departe de noi, prin străini, acolo unde nu mai e demult atât de bine cât să merite să stai departe de ai tăi, printre străini care devin ei înșiși din ce în ce mai săraci, să vină acasă!

Să stăm împreună, doar noi!

Sărbători fericite!