Agricultorii din Republica Moldova cer ajutorul noului guvernator al BNM, Anca Dragu
Asociația Forța Fermierilor solicită o întrevedere de „urgență” cu noua șefă a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, în vederea găsirii unor soluții pentru agricultorii aflați în incapacitate de plată, după cum se arată într-o scrisoare adresată conducerii BNM.
În ultimii doi ani, agricultura a fost afectată de mai multe crize, iar fermierii solicită sprijin acum lui Anca Dragu, după ce nu au primit „ajutor” din partea statului, așa cum s-a întâmplat în țările din estul Europei, având întârzieri la achitarea creditelor bancare.
„Suntem nevoiți să constatăm, că în 2022-2023 sectorul agrar național a fost grav afectat de multiple crize, generate de război din Ucraina, precum și de calamitățile naturale, perioadă în care practic nu am avut parte de careva acțiuni de ajutor din partea autorităților de stat, spre deosebire de alte țări din Europa de Est. Prin urmare, în prezent sute de fermieri au întârzieri la achitarea creditelor bancare”, se arată în scrisoarea Asociației.
Reprezentanții asociației susțin că fostul guvernator nu a fost deschis la comunicare cu producătorii agricoli, agricultura vând o pondere de 5% în totalul creditelor acordate de bănci, arată agrobiznes.md. Ei speră ca Anca Dragu să aibă o mai mare aplecare asupra doleanțelor lor.
„Dorim să atragem atenția că în tot portofoliul de creditare, agricultura reprezintă doar circa 5%. Nu putem să nu menționăm faptul, că reprezentanții Asociației Forța Fermierilor în toată perioada menționată a avut și mai multe întâlniri cu reprezentanții partenerilor externi, atât în Republica Moldova, cât și în Bruxelles. Am avut întrevederi cu deputații din Parlamentul European, inclusiv cu fostul comisar european pe agricultură și dezvoltare rurală Dacian Cioloși, care este gata să contribuie la atragerea mai multor fonduri de sprijin financiar pentru salvarea sectorului agrara din Moldova în contextul consecințelor pe care le suportă țara din cauza războiului din Ucraina. Doar că, pentru aceasta e nevoie de poziția mult mai activă din partea autorităților din Republica Moldova”, se precizează în scrisoare.
Agricultorii solicită o întrevedere de „urgență” cu Anca Dragu, în vederea identificării prompte pentru agricultori, care se află în incapacitate de plată, a soluțiilor, care țin de competența Băncii Naționale”.
În luna noiembrie, agricultorii au desfășurat mai multe proteste la Chișinău, însă fără rezultat.
Printre cererile fermierilor se află interzicerea calculării penalităților pentru achitarea întârziată a creditelor, precum și alocarea a 50% din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural sub formă de plăți directe pentru suprafețele cultivate cu floarea-soarelui și porumb, în acest an.