Proiectul pentru Autostrada Litoralului, întocmit de o firmă de pe ”lista rușinii” a Ministerului Transporturilor

Publicat: 27 dec. 2023, 20:00, de Vlad Stefan Orjan, în Dezvăluiri , ? cititori
Proiectul pentru Autostrada Litoralului, întocmit de o firmă de pe ”lista rușinii” a Ministerului Transporturilor

Ministerul Transporturilor a atribuit proiectul pentru „Autostrada Litoralului”, o șosea estimată la 1,1 miliarde de euro, menită să descongestioneze traficul din Constanța, firmei controversate Consitrans SRL.

Această companie a fost introdusă în 2022 pe „lista rușinii” a constructorilor și proiectanților care au abandonat lucrările pentru care au fost deja plătiți. Cu toate acestea, în ciuda reputației sale, Consitrans SRL a obținut în ultimii ani 45 de contracte în valoare totală de 320 de milioane de lei, fără TVA.

Consitrans Autostrada Litoralului

Proiectul, cunoscut și sub numele de „Alternativa Techirghiol”, a primit recent avizul final și urmează să fie supus aprobării Guvernului. Autostrada, cu o lungime de 30,59 de kilometri, două benzi de circulație pe sens și 31 de structuri, va oferi o legătură rapidă între Autostrada de Centură a Constanței și sudul litoralului, inclusiv construirea unui nou pod peste Canalul Dunăre-Marea Neagră. Costurile totale sunt estimate la 1,15 miliarde de euro, conform replicaonline.ro.

Atribuirea proiectului către Consitrans SRL ridică întrebări privind transparența și raționalitatea deciziilor luate de Ministerului Transporturilor. Studiul de fezabilitate al Autostrăzii Litoralului a fost inițiat în 2016, iar procesul de atribuire a contractului către Consitrans SRL a durat 7 ani. Această întârziere ridică semne de întrebare cu privire la necesitatea refacerii sau completării studiului în timpul acestui interval, implicând costuri suplimentare și amânând construcția autostrăzii.

Consitrans Autostrada Litoralului
Sursă: confidas.ro

Consitrans SRL, deținută de Eduard Hanganu, a fost inclusă pe „lista rușinii” pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Cu toate acestea, datele publice arată că firma a continuat să primească contracte consistente, obținând 45 de contracte între iunie 2018 și decembrie 2023, cu o valoare totală de 320 de milioane de lei, fără TVA. În 2022, Consitrans SRL a raportat afaceri de 61 de milioane de lei și un profit net de aproape 631.000 de lei, având 176 de angajați, dar și datorii totale de peste 26 de milioane de lei.