Cea mai mare subvenție din agricultura românească, de două ori mai mare decât în Germania
Cele mai mari companii din agribusiness-ul românesc primesc anual subvenții de peste 10 milioane de euro, adică dublu față de sumele care ajung, de exemplu, la cele mai importante exploatații agricole din Germania.
La noi campioana la subvenții este firma Smithfield România din Timiș, cu activități în sectorul zootehnic și vegetal, controlată de gigantul WH Group, care în 2023 avea de încasat o sumă de 12,9 milioane de euro.
Pe locul doi se află Agricost, deţinută de Al Dahra Agriculture din Emiratele Arabe Unite cu suprafețe de 56.000 hectare în Insula Marte a Brăilei, care primește anul subvenții de 11,8 milioane euro.
Spre comparație, în Germania, una din marile puteri agricole ale UE, cel mai mare holding agricol, DAH Holding, cu sediul în Oranienburg, Brandenburg, primește undeva la 5,35 milioane euro, potrivit datelor disponibile din presa germană. Acest holding, care a preluat o parte din terenurile KTG-Agrar (prezentă și în România la acel moment), după faliment, este deținut de o subsidiară a Fundația Gustav Zech. Pe locul doi în clasament se află grupul Lindhorst, cu sediul în Winsen an der Aller, care primește subvenții de 3,38 milioane de euro.
Cele două societăți dețin suprafețe importante de terenuri în estul Germaniei. De altfel, marile corporații agricole, care sunt adesea deținute de investitori străini, se află situate în principal în Germania de Est, în timp ce, în landurile din vestul Germaniei, agricultura este organizată în jurul unor ferme de dimensiuni mici, iar dezechilibrul se datorează, în principal, unor motive istorice.
Paradoxul românesc
România se numără printre țările care au cele mai mari exploatații agricole din Europa, dar în același timp se află și în topul statelor cu cea mai ridicată pondere a exploatațiilor agricole familiale alături de Grecia și Polonia.
Țara noastră are cele mai multe ferme din UE, însă doar un sfert dintre ele primesc subvenții, restul fiind ferme de subzistență și semisubzistență, care produc pentru consumul propriu. Potrivit datelor Eurostat, în 2016, suprafața medie a fermei la noi era de 4 ha, față de 15 ha, în UE.
Peste 9 milioane ferme în UE
În 2020, în Uniunea Europeană existau 9,1 milioane de ferme, dintre care 93% puteau fi clasificate ca exploataţii agricole familiale (ferme conduse de familie, unde 50% sau mai mult din forţa de muncă agricolă este furnizată de lucrătorii familiali), după cum arată datele Eurostat.
Exploataţiile agricole familiale reprezentau cel puţin 80% din totalul fermelor în toate ţările din UE, excepție constituind Estonia (65%) şi Franţa (58%). Ţările UE cu cea mai ridicată pondere a exploataţiilor agricole familiale erau Grecia, România şi Polonia (toate cu o pondere de aproximativ 99% din totalul fermelor).
Aproape şase din fiecare zece ferme (aproximativ 57%) sunt operate doar de deţinător şi de membrii familiei. La alte 36% din ferme, forţa de muncă din familie reprezintă cel puţin 50% din totalul forţei de muncă.
Exploataţiile agricole familiale erau responsabile pentru majoritatea suprafeţei agricole utilizate în 2020 (aproximativ 61% din cele 157,4 milioane hectare utilizate), cea mai mare parte din totalul forţei de muncă din agricultură (aproape 78%), majoritatea efectivelor de animale (aproape 55%) şi producţia standard (aproximativ 56%).
În același timp, exploataţiile agricole non-familiale reprezentau în 2020 doar aproximativ 7% din totalul fermelor din UE, ele fiind responsabile pentru o pondere mult mai ridicată a suprafeţei de teren folosită pentru producţia agricolă (aproximativ 39%), a totalului forţei de muncă din agricultură (aproximativ 22%), a efectivelor de animale (aproximativ 45%) şi a producţiei standard (aproximativ 44%).