A murit celebra actriță din „Mary Poppins”, Glynis Johns
A murit celebra actriță din „Mary Poppins”, Glynis Johns, care a făcut istorie la Hollywood mai bine de 80 de ani.
Glynis Johns s-a stins la vârsta de 100 de ani, pe 4 ianuarie 2024, la Los Angeles. Cel care a făcut anunțul a fost managerul actriței, Mitch Clem, care a descris moartea lui Glynis ca fiind ”o zi sumbră pentru Hollywood”.
Pe lângă rolul mamei lui Winifred Banks din „Mary Poppins”, Glynis Johns a mai apărut în zeci de filme și piese de teatru. Ultimele roluri jucate au fost în filme precum „While You Were Sleeping”, din anul 1995, alături de Sandra Bullock, şi „Superstar”, din 1999, cu actorii Molly Shannon şi Will Ferrell.
„Glynis a trecut cu putere prin viaţă cu inteligenţă, isteţime şi o dragoste pentru actorie, afectând milioane de vieţi. Astăzi este o zi sumbră pentru Hollywoord. Nu doar că deplângem încetarea din viaţă a dragei noastre Glynis, dar şi sfârşitul erei de aur a Hollywood-ului”, a declarat managerul actriței.
„Mary Poppins”, un film cu cinci premii Oscar
Printre filmele în care a jucat actrița, se numără clasicul musical Disney din 1964 „Mary Poppins”, care a primit cinci premii Oscar.
În 1973, actrița a primit un premiu Tony pentru rolul lui Desiree Armfeldt în musicalul de pe Broadway al lui Stephen Sondheim „A Little Night Music”. Actrița britanică a apărut și în „Batman”, jucând în propriu sitcom, „Glynis”, difuzat de televiziunile americane în 1963.
Iată ce spunea Glynis Johns, în octombrie 2023, când împlinise vârsta de 100 de ani: „Am primit aplauze pentru asta. Mi-a plăcut să o fac. Am simţit-o”.
Ultimele roluri jucate au fost în filmele „While You Were Sleeping”, din anul 1995, alături de Sandra Bullock, şi „Superstar”, din 1999, cu actorii Molly Shannon şi Will Ferrell.
Actrița a murit într-un centru de asistenţă din Hollywood, SUA, unde și-a petrecut ultimii doi ani din viață. Ea va fi înmormântată lângă tatăl său, actorul Mervyn Johns, în Marea Britanie.
Glynis Johns s-a născut pe 5 octombrie 1923, în Africa de Sud, unde jucau părinții ei, actori galezi. Primul rol pe marele ecran a fost în 1948 ca sirena Miranda.