Frații Moldovan au cumpărat hotelul Coroana de Aur din Bistrița
CITR a vândut hotelul Coroana de Aur din Bistrița cu suma de aproape 3,5 milioane de euro fraților Moldovan, proprietarii Cramei Jelna.
,,Deși încă activăm într-un un context plin de incertitudini, iată că turismul joacă un rol important în economia românească și atrage investitori. În cazul de față, o societate cu capital românesc, Drosera Building Bistrița, deținută de antreprenori locali, respectiv frații Moldovan, proprietarii cramei Jelna, împreună cu Florin Font, au cumpărat, în cadrul unei licitații publice, hotelul Coroana de Aur.
Antreprenorii plănuiesc să investească în modernizarea hotelului și să îi continue istoria. Suntem bucuroși, și de această dată, că am putut ghida cu succes acest proces și că am reușit salvarea unui nou obiectiv românesc cu tradiție”, declară Andrei Besoiu, Sales Manager, CITR Cluj pentru Ziarul Financiar.
Hotelul a fost vândut în cadrul unei licitații publice în luna decembrie a anului trecut. Proprietatea însumează 2.958 de metri pătrați și este situată în centrul Bistriței. Hotelul a fost inaugurat 1976 ca o clădire reprezentativă pentru oraș. A devenit un hotel de 4 stele după ce în 2013 au fost încheiate lucrările de renovare.
Povestea hotelului Coroana de Aur
Imobilul care este acum hotel a fost construit în 1880-1884 și a funcționat încă de atunci ca un hotel, fiind poziționat chiar în inima orașului Bistrița. El s-a numit „Regele Ungariei”, „Coroana Regală” sau „Coroana de Aur” şi mai apoi „Hotelul Hoffman” şi a fost unul dintre cele mai apreciate din municipiu, potrivit istoricilor.
Acesta și-a pierdut funcția de hotel după 1948, când a fost transformat în sediul unei societăți comerciale, iar mai apoi în cel mai mare magazin de stofe din municipiu. Ulterior, spațiul a fost partajat și vândut celor interesați să îl transforme din nou într-un hotel.
Așa cum spun locuitorii din oraș care au auzit povești de-a lungul timpului despre hotelul de azi, acesta a fost administrat prima dată de sași, apoi de apoi de evrei, devenind o destinație exclusivistă.
Tot ei au mai relatat că băuturile alcoolice vândute la parterul hotelului erau făcute chiar în imobil care avea amenajată o mică distilerie.