13:22 • Transporturi
Ce impozit trebuie să plătească angajații care își iau concedii medicale
Angajații care își iau concedii medicale trebuie să plătească un impozit de 10%, în acest an, potrivit legislației în vigoare.
Indemnizațiile de asigurări sociale, cunoscute și sub numele de indemnizații de concedii medicale, vor fi impozitate cu 10% sub forma unei contribuții la Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, conform OUG nr. 115/2023.
În 2023, indemnizaţiile aferente certificatelor medicale erau scutite de la plata CASS, conform Codului fiscal.
Impozitul de 10% din acest an vizează următoarele tipuri de concedii:
- Concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă provocată de boli obișnuite sau accidenter în afara locului de muncă.
- Concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea bolilor și recuperarea capacității de muncă.
- Concedii medicale și indemnizații pentru maternitate.
- Concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav.
- Concedii medicale și indemnizații pentru pacienți cu afecțiuni oncologice.
- Concedii medicale și indemnizații de risc maternal.
Mai trebuie precizat că de la plata acestui impozit sunt exceptate concediile medicale acordate în urma accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale conform Legii nr. 346/2002.
OUG nr. 115/2023, cunoscută ca „Ordonanța trenuleț” introduce noi măsuri pentru consolidarea fiscală și combaterea evaziunii fiscale.