IPS Teodosie îl dă în judecată pe Vasile Bănescu. Avocata prelatului: ”Bănescu face jocurile din interiorul BOR”

Publicat: 22 ian. 2024, 15:15, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
IPS Teodosie îl dă în judecată pe Vasile Bănescu. Avocata prelatului: ”Bănescu face jocurile din interiorul BOR”

ÎPS Teodosie îl dă în judecată  pe Vasile Bănescu, deoarece purtătorul de cuvânt al Patriarhiei ar fi încălcat principiul prezumției de nevinovăție în cazul arhiepiscopului Tomisului.

Avocata ÎPS Teodosie, Luminița Stanciu, care a făcut acest anunț, a precizat într-un video distribuit pe contul de facebook al arhiepiscopului Tomisului:

”Față de emisiunea la care a participat purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu în 18 ianuarie și afirmațiile făcute de acesta, au adus o atingere gravă principiului prezumției de nevinovăție. Vasile Bănescu încalcă grav legea penală, încălcând principiul prezumției de nevinovăție. El trebuie respectat astfel încât să ofere inculpatului o protecție sporită și împotriva măsurilor ce se iau, și împotriva abuzurilor și oprobiului public”.

În aceeași postare, avocata prelatului ortodox consideră că: ”Domnul Bănescu folosește ocazia pentru o răzbunare personală. Domnul Bănescu nu are autoritate morală, conduită și viață personală care să fie în acord cu morala creștină, fiind contestat de marea majoritate a creștinilor ortodocși. Domnul Vasile Bănescu face jocurile din interiorul BOR și ar trebui declanșată o anchetă și o cercetare disciplinară a acestuia în cadrul BOR”.

DNA a anunțat, în decembrie anul trecut, că a început urmărirea penală faţă de ÎPS Teodosie pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.