Ciolacu: N-am să uit că Iohannis m-a acuzat că am vândut Ardealul
Marcel Ciolacu a afirmat că menține o legătură instituțională cu președintele Klaus Iohannis. În ciuda acestui aspect, liderul politic a precizat că își va aminti mereu că a fost acuzat de președintele Iohannis că a încercat să ”vândă Ardealul ungurilor.”
În cadrul intervenției televizate, Marcel Ciolacu a fost întrebat ce „aranjamente” are cu preşedintele Klaus Iohannis în vederea alegerilor. În replică, premierul a răspuns: „Dumneavoastă aţi face aranjamente cu cineva care îşi încheie mandatul?”, potrivit Agerpres.
„Dacă dumneavoastră credeţi că eu o să uit vreodată că am fost acuzat total pe nedrept, când era pandemie şi Parlamentul nu se putea reuni, că Ciolacu a vândut Ardealul noaptea, iar mama mea, Dumnezeu să o ierte, m-a întrebat, în cinci minute, în lacrimi: «mamă, o să te bage la puşcărie pentru înaltă trădare?» Fiind soţie de militar… Credeţi că eu voi uita lucrul acesta? Vă înşelaţi. Cu adevărat, avem o relaţie instituţională şi cred că este corect să fie aşa”, a adăugat liderul PSD.
Este prima dată când liderul PSD transmite un astfel de mesaj referitor la acuzațiile aduse de președinte în urmă cu trei ani.