Peluza stadionului Rapid figurează ca punct medical al Spitalului CF 2 București. INCREDIBIL
Disperarea ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, de a trece spitalele CFR către autoritățile locale a scos la lumină o situație incredibilă la Spitalul Clinic CF 2 București.
Printre bunurile mobile și imobile aflate în patrimoniul Spitalului Clinic CF 2 din București, și sub administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, se numără și, atenție, o parte din Stadionul de fotbal Rapid București.
Este vorba de „125 mp din Peluza Rapid, Calea Giulești” care figurează în scriptele Spitalului Clinic CF 2 București ca „punct medical”. Cum s-a ajuns ca o parte din peluza stadionului Rapid să fie în patrimoniul acestui spital, adică la o distanță de câțiva kilometri? Nimeni nu știe. Însă această aberație administrativă a apărut în documentele spitalului după 1990.
Demolare fără aprobare
Suprinzător este faptul că vechiul stadion Rapid Valentin Stănescu, inaugurat oficial în 1939 de Regele Carol al II-lea, a fost demolat în totalitate în 2019, dar nici Ministerul Transporturilor și nici CNI nu au solicitat scoaterea celor 125 mp din patrimoniul Spitalului Clinic CF 2 București. Cum s-a făcut demolarea peluzei fără acordul spitalului? Rămâne un mister pe care l-ar putea elucida poate DNA sau Poliția Transporturi! Ca atare, și astăzi, după ce noul stadion Rapid a fost inaugurat și dat în folosință, Spitalul Clinic CF 2 București are în patrimoniu cei 125 mp din peluza Rapid și plătește impozit pe acest „punct medical” la ANAF. Incredibil, dar adevărat!