În anii 80, România extrăgea petrol din Marea Neagră. Istoria celor 7 platforme de foraj construite la Galați

În condițiile în care, în ultimii ani, a devenit o prioritate națională extragerea rezervelor de petrol și gaze din Marea Neagră, dar dezvoltarea unor astfel de exploatări nu poate fi realizată decât în colaborare cu companii străine, pare incredibil că în urmă cu cincizeci de ani România avea 7 platforme de foraj marin.

În anii 70, după ce puterea de la București a reacționat dur la invazia URSS în Ceholslovacia, a avut loc o schimbare notabilă în relațiile cu puterile occidentale, cu vizitele la București ale președintelui Franței, generalul Charles de Gaulle și președintelui Statelor Unite, Richard Nixon și vizita lui Ceaușescu în Marea Britanie, la invitația Reginei Elisabeta a II-a. Aceste schimbări au adus și o deschidere către colaborarea economică cu statele occidentale, iar în acest context, la sugestia unor oficiali americani, a fost realizat un studiu referitor la oportunitatea exploatării rezervelor de petrol şi gaze existente pe platforma continentală a Mării Negre, cu ajutorul unor platforme de foraj marin.

După realizarea acestui prim studiu, dar și după o analiză a tehnologiilor pe care le presupuneau astfel de exploatări marine, a fost luată decizia construirii în ţară a platformele de foraj marin pe baza unei licenţe cumpărate din Statele Unite.

În perioada 1974 – 1988, la Şantierul Naval din Galaţi au fost construite şapte platforme de foraj: „Gloria”, „Orizont”, „Prometeu”, „Fortuna”, „Atlas”, „Jupiter” şi „Saturn”.

Platformele de foraj marin au fost contruite la Șantierul Naval Galați

În mod normal, platformele de foraj ar fi trebuit să fie construite la Șantierul Naval din Constanța, care era în apropierea zonei de exploatare, dar a fost preferată construirea platformelor de foraj la Șantierul Naval din Galați, deoarece aici fuseseră construite multe nave de mare complexitate și angajații aveau o experiență mai mare la construcții metalice, sudură și punerea în funcțiune a unor echipamente complexe, de la motoare navale la echipamente hidraulice.

La Galați, exista și o importantă orizontală a industriei navale, începând cu institutul de proiectări navale Icepronav și Facultatea de Construcții Navale și continuând cu Uzina Mecanică Navală, care producea echipamente navale și Întreprinderea Navală de Elice şi Turnare Oţel şi Fontă, la care puteau fi soluționate orice probleme tehnice apărute la construirea platformelor.

A fost preferată construirea unor platforme autoelevatoare, adaptate la condițiile din Marea Neagră

În ceea ce privește tipul contructiv al platformelor, decizia a fost luată de cei de la Petromar, care urmau să opereze platformele de foraj marin. Specialiștii de la Petromar au optat pentru construirea unor „platforme de foraj autoelevatoare cu patru picioare şi instalaţie hidraulică de ridicare şi coborâre”, adaptate la condițiile din Marea Neagră, în care se produc furtuni cu valuri de până la 10 metri. Astfel de platforme de foraj sunt operate în Golful Mexic.

Platformele de foraj „autoelevatoare”, sau „autoridicătoare”, sunt construite dintr-un corp plutitor etanș, care servește și ca platformă de foraj și din 3 sau 4 picioare pe care este fixat corpul platformei. La amplasare, picioarele sunt coborâte, se sprijină pe fundul mării și ridică platforma deasupra apei. Picioarele sunt construite din grinzi cu zăbrele, asemenea structurilor de macara.

Platforma de foraj marin, o navă „cu picioare”

Construirea primei platforme de foraj a început la Șantierul Naval Galați în anul 1974. Corpul platformei avea lungimea de 52,46 metri, lăţimea de 40,82 metri şi înălţimea de 6,4 metri.

În colţurile corpului se aflau decupările prin care treceau cele patru „picioare” ale platformei, structuri metalice pe care era fixat corpul platformei și pe care corpul platformei de foraj putea fi urcat și coborât cu ajutorul unei instalații hidraulice.

Pe puntea superioară a platformei era montată turla de foraj, cu înălţimea de 44 metri, care permite executarea de foraje până la adâncimea de 6.000 metri.

În corpul platformei se aflau compartimentele tehnice caracteristice oricărei nave, sala mașinilor, sala diesel – generatoarelor pentru alimentarea cu energie electrică și compartimente pentru echipamentele de operare a turlei de foraj şi echipamentele pentru instalaţia hidraulică de ridicare și coborâre a platformei.

Tot în corpul platformei erau amenajate și cabinele pentru cei 50 de membri ai echipajului și petroliști. Pe puntea superioară, deasupra cabinelor, a fost amenajat un heliport.

Operațiunea cea mai complicată, remorcarea platformei „Gloria” pe Dunăre și Canalul Sulina până la Marea Neagră

Platforma de foraj „Gloria”, prima din seria de 7 platforme de foraj românești a fost lansată la apă pe 9 octombrie 1975. Au fost finalizate etapele de armare a platformei, cu montarea tuturor echipamentelor și a urmat operațiunea cea mai complicată, pentru că trebuia transportată pe Dunăre și pe Canalul Sulina o „navă” cu o lățime de 40 de metri, o premieră pe Canalul Sulina.

A fost reușit transportul cu ajutorul a 4 remorchere de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos. Un remorcher asigura tracţiunea, două remorchere laterale erau utilizate pentru manevrele stânga-dreapta şi „marş înapoi” dacă era nevoie, iar un al patrulea remorcher era păstrat ca o rezervă, pentru manevre urgente.

Picioarele platformei nu au fost montate din cauză că nu putea fi asigurată trecerea în zona cablurilor de mare tensiune care traversează Dunărea la Isaccea. Picioarele platformei au fost transportate la Constanța cu un cargou de 15.000 tone dead weight.

În Portul Constanța, platforma „Gloria” a acostat la Dana Petromar, unde au fost montate picioarele. După terminarea montării secţiilor picioarelor platformei s-a făcut verificarea verticalităţii, care a fost de 4 milimetri faţă de 6 milimetri, cât era eroarea admisibilă. Platforma „Gloria” a intrat în dotarea Petromar pe 19 august 1976.

Cel mai dur test. Platforma de foraj „Gloria” a rezistat la o furtună cu valuri de 10 metri

În septembrie 1976, a venit momentul transportării platformei în zona în care urma să opereze primele foraje. La bord erau, pe lângă angajații Petromar și mai mulți mecanici și instalatori de la Șantierul Naval din Galați, coordonați de inginerul Alexandru Guțu și care trebuiau să asigure asistența tehnică la ridicarea platformei pe picioare cu ajutorul instalației hidraulice.

Din senin, s-a produs o furtună foarte puternică, care s-a intensificat până la gradul 8, cu valuri de 10 metri. În aceste condiții, s-a dat ordinul ca toți oamenii de la bord să părăsească platforma și să se refugieze pe remorchere, pentru a se evita o catastrofă. Dar și echipele de la Petromar și navaliștii conduși de inginerul Alexandru Guțu au rămas pe platformă și au trecut la ridicarea ei pe picioare, operaţiune care s-a realizat cu şocuri foarte mari în momentul în care picioarele au venit în contact cu fundul mării.

După ce marea s-a liniştit, s-a făcut un control general asupra corpului şi a picioarelor platformei pentru a se constata dacă sunt fisuri. Au fost găsite câteva piese deformate, care au fost înlocuite.

Șase din cele 7 platforme de foraj au fost preluate de GSP Constanța. În 2019, platforma „Gloria” a fost retrasă din operare

 „Gloria”, prima platformă de foraj marin românească şi-a început activitatea de foraj la 16 septembrie 1976, la o distanţă de 72 mile marine în largul Mării Negre, la o adâncime a apelor de 65 metri. A urmat construirea la Șantierul Naval Galați a celorlalte platforme de foraj din serie. A 2-a platformă, „Orizont” a intrat în dotarea Petromar pe 24 octombrie 1981.

Au fost construite în total şapte platforme de foraj marin: „Gloria” (august 1976), „Orizont” (octombrie 1981), „Prometeu” (septembrie 1984), „Fortuna” (martie 1985), „Atlas” (noiembrie 1985), „Jupiter” (iunie 1987) şi „Saturn” (iulie 1988).

În 2005, şase dintre cele şapte platforme au fost preluate de compania Grup Servicii Petroliere Constanța. A rămas la Petromar numai platforma „Gloria”, care se găsea în Marea Neagră şi extrăgea petrol. Platforma „Gloria” și-a încheiat activitatea în 2019, când fost retrasă din operare.