Rezultatul acțiunilor lui Clotilde Armand împotriva Romprest: invazie de șobolani
În inima Sectorului 1 al Bucureștiului, pe una dintre cele mai prestigioase străzi, a fost surprinsă o invazie de șobolani care se cațără pe garduri pentru a ajunge la coșurile de gunoi, hrănindu-se nestingheriți. Fenomenul este atribuit mizeriei și lipsei de curățenie din sector, subliniind rezultatele conflictului declanșat de primărița Clotilde Armand cu societatea de salubrizare Romprest.
Consilierul local Daniel Ciungu, intervievat de Gândul, a subliniat că situația este dezastruoasă și a arătat că șobolanii sunt omniprezenți în sector din cauza reducerii frecvențelor de curățenie impuse de primăriță. „Practic, nu a vrut să mai plătească serviciile către Romprest, a redus din ele, și iată rezultatul. Este o catastrofă”, a declarat Ciungu.
„Este vina primarului Clotilde Armand. Șobolanii sunt peste tot în Sector, din cauza faptului că doamna Armand a redus frecvențele de curățenie din sector. Practic, nu a vrut să mai plătească serviciile către Romprest, a redus din ele, și iată rezultatul. Este o catastrofă”, a declarat, pentru Gândul, Daniel Ciungu, consilier în cadrul Consiliului Local al Sectorului 1.
Consilierul PNL a adăugat că șobolanii au invadat blocurile, iar asociațiile de locatari au fost nevoite să facă contracte de deratizare, deoarece serviciile primăriei nu mai fac față. Reducerea serviciilor de curățenie a condus la înmulțirea șobolanilor, care se hrănesc cu gunoaie și devin tot mai rezistenți la otrava utilizată în deratizare.
Surse administrative din Sectorul 1 au confirmat pentru Gândul că frecvențele de curățenie s-au redus cu 50% în această administrație.
În ciuda stării mizerabile a sectorului, Clotilde Armand a anunțat că își dorește încă un mandat la Primăria Sectorului 1. Invitată la o emisiune la postul de televiziune Digi 24, primărița a declarat că va candida din partea USR și a altor formațiuni de dreapta. Totodată, ea și-a exprimat susținerea pentru primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pentru un nou mandat la alegerile locale din 2024.