Cine este noul președinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
Ministrul USR al Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat recent că noul președinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate va fi un expert de la Londra care lucrează acolo de mai bine de zece ani.
„La Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vom aduce un expert de la Londra care lucrează acolo de mai bine de zece ani. Lucrează la Londra, în Oxford. Un expert român în politici publice de sănătate, român stabilit în Marea Britanie, care cred că a lucrat în cel puţin 10 ţări pentru strategii de sănătate şi pentru politici publice de sănătate. Este vorba de domnul Adrian Gheorghe. Invit pe oricine să verifice CV-ul dumnealui, care sunt capabilităţile acestui domn, eu unul sunt foarte mândru şi bucuros că o astfel de persoană ni se alătură în ceea ce încercăm să facem aici”, a spus Vlad Voiculescu.
Dar, ceea nu spune ministrul Sănătății este faptul că noul președinte al CNAS este nimeni altul decât fiul primei femei manager general al Petrom. Mariana Gheorghe, fost CEO al OMV Petrom în perioada 15 iunie 2006 – 30 aprilie 2018.
După privatizarea Petrom în 2004, Mariana Gheorghe a devenit membră a Consiliului de Administrație al Petrom ca reprezentant BERD, până la data de 15 iunie 2006, când a fost numită Director General Executiv al Petrom.
Din 17 aprilie 2007 deține și poziția de Președinte al Directoratului Petrom, în urma adoptării de către Petrom a unui sistem dualist de guvernanță. De asemenea, trebuie precizat că Adrian Gheorghe a fost consilierul lui Vlad Voiculescu în primul mandat de minisru al Sănătății în cabinetul Cioloș. Ca atare, nimic nu este întâmplător, adică la vremuri noi, tot noi!