Gripă sau răceală? Diferențe și asemănări

Publicat: 03 feb. 2024, 11:35, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Gripă sau răceală? Diferențe și asemănări
gripă_răceală

Gripă sau răceală? Ambele sunt infecții respiratorii contagioase, cu simptome până la un punct asemănătoare. Totuși, sunt boli diferite.

Gripa și răcelile de sezon sunt provocate de virusuri diferite: gripa, de virusuri gripale, răcelile, de mai multe virusuri cum sunt: rinovirusuri paragripale, coronavirusuri de sezon. Aceste virusuri au o circulație mai intensă toamna, iarna și chiar primăvara.   

Medicul de familie Daciana Toma spune că multe persoane care susțin că au gripă, de fapt, au o răceală de sezon. Dar sunt și altele care chiar au gripă și sunt convinse că este vorba doar despre o răceală. Așadar, e gripă sau răceală?

De la început, medicul Daciana Toma spune că în gripă simptomele sunt generale, predominante; în răceli, simptomele sunt locale la nivelul căilor respiratorii superioare (nas înfundat, usturime în gât …).

Mulți bolnavi de gripă spun: ”parcă m-a lovit trenul!”. În cazul gripei, apar dureri musculare și de articulații, dureri de cap și de gât, o  oboseală accentuată și febră. În gripă, este senzația că durerea a luat în stăpânire tot corpul…În gripă, termometrul poate ajunge la 40 de grade Celsius, în răceli, la 38 de grade Celsius.

Dar diagnosticul este confirmat prin testare. Testele de gripă se găsesc în farmacii, sunt ușor de efectuat și sunt importante, deoarece  ajută la inițiarea tratamentului.

În cazul răcelilor, tratamentul este simptomatic (pentru nas înfundat, pentru durere în gât..). Dar și în gripă, și în răceli, medicul trebuie să fie cel care prescrie medicația.

Atenție la tuse!

Tusea este un simptom care trebuie ”tratat” cu multă atenție.

”Nu cădeți în capcana tusei. Dacă apare tuse, sfatul medicului  este să nu luăm la întâmplare medicamente. Sunt foarte multe preparate, promovate în media, care ne pot influența și, astfel,  să facem o alegere greșită. Adică să folosim un produs pentru tuse productivă și de fapt este tuse seacă și invers. Dacă apare tusea și mai ales dacă persistă, medicul Daciana Toma spune că se impune o consultație la medicul de familie.

De asemenea, medicul Toma recomandă prevenția în cazul gripei prin vaccinul antigripal. Este o recomandare generală, dar se adresează în special persoanelor cu vârste peste 60 de ani, mai ales dacă au boli asociate și evident au sistemul imunitar ”obosit”. Recomandarea este valabilă și în cazul copiilor, femeilor însărcinate, tinerilor și adulților cu boli cronice.